Mai

Festivalul Bun Bang Fai în Yasothon

Absolut firesc într-o țară în care agricultura asigură traiul a peste 70% din populație, abundă festivalurile și ritualurile de bun augur pentru recolte bogate; sunt elemente cruciale ale vieții din comunitățile rurale. Festivalul Bun Bang Fai Rocket este o ceremonie anuală în care localnicii se roagă pentru o recoltă bogată și pentru ca sezonul ploios să vină la timpul potrivit. Se celebrează în Yasothon, una dintre provinciile din nord-est, și întreaga comunitate participă la acțiuni precum focurile de artificii din parcul Phaya Thaen, paradele ambarcațiunilor, concursul de frumusețe „Miss Bun Bang Fai”, concerte de muzică folclorică și alte spectacole pitorești de scenă.

Fruit Festival în Rayong și Chantaburi

Rayong găzduiește mai multe festivaluri și activități tradiționale, printre care se remarcă Festivalul de fructe, ce are loc anual în luna mai, când recolta este la apogeul sezonului. Festivitățile includ parada fructelor, concursul de fructe, concursul Miss Fruit Gardener și alte spectacole tradiționale. Locul de desfășurare este piața centrală TaPhong.

În Chanthaburi, Festivalul Fructelor se întinde pe întregul perimetru al lacului, separat în secțiuni tematice; ici-colo veți găsi magnifice sculpturi din fructe. Există o piață unde puteți savura fructele înainte de a le cumpăra și o zonă unde puteți lua o gustare la malul apei și una amenajată precum un târg tradițional, cu jocuri și tarabe cu delicatese locale.