Aprilie

Songkran, Anul Nou Thailandez

Desfășurată între 13-15 aprilie, este probabil cea mai spectaculoasă petrecere anuală din lume. Sărbătoarea are amploare națională, orașele și satele sunt luate cu asalt de „atacatorii” jucăuși de toate vârstele, înarmați cu găleți, castroane, sticle, pistoale cu apă. Deși hârjoneala acvatică și atmosfera de party fac deliciul turiștilor, sărbătoarea Songkran este un eveniment cu rădăcini adânci în istoria și tradițiile thailandezilor buddhiști, de venerare a apei ca element primordial dătător de viață, ca mod simbolic de a se curăța de aspecte negative pentru a întâmpina noul an cu energie proaspătă. Și, mai ales, prilejuiește reunirea familiilor din toate colțurile Thailandei, manifestarea de respect și gratitudine către părinți și bătrâni.

Poi Sang Long în Mae Hong Son

Data acestui eveniment este flexibilă, poate avea loc între sfârșitul lui martie și jumătatea lunii aprilie. Este sărbătoarea micilor viitori călugări buddhiști din localitatea Mae Hong Son, la granița cu Myanmar – ceremonie unică în lume, pentru care merită cu prisosință să vă ajustați itineriariul.

Festivalul Phanom Rung din Buriram

În fiecare an, la începutul lunii aprilie, la templul Khmer Phanom Rung din provincia Buriram, la aproximativ 360 de kilometri nord-est de Bangkok, se organizează un festival care coincide cu fenomenul anual când răsăritul soarelui se aliniază cu cele cincisprezece uși ale sanctuarului superior al templului. Situl de la Phanom Rung face parte dintr-o rețea de temple Khmer, lungă de 225 de kilometri, care traversează granițele Cambodgiei vecine și are ca element central cunoscutele temple de la Angkor Wat.
Printre punctele culminante ale evenimentului se numără, fără îndoială, parada care prezintă costumul și tradițiile poporului Khmer precum și spectacolul de sunet și lumină care încheie festivalul.