Anca Ciuciulin
Există două feluri de a te îndrăgosti de cartierul Chinatown din Bangkok. Unul începe ziua, pe lumină, printre clădiri vechi, joase, cafenele deschise în foste prăvălii, mici galerii și magazine care par să fi descoperit de curând că trecutul poate fi foarte fotogenic. Celălalt începe când se lasă seara, când se aprind firmele chinezești de neon, se înmulțesc tarabele, mesele ies pe trotuar, iar mirosul de mâncare începe să concureze cu traficul.
Primul este Song Wat. Al doilea este Yaowarat. Sunt suficient de apropiate ca să le poți vedea în aceeași plimbare de câteva ore – și nu-ți dai seama la început dacă există o graniță – dar și suficient de diferite ca să pară două lumi.
În Song Wat vii, înainte de toate, pentru atmosferă. Și pentru fotografii.
Clădiri autentice, tipice arhitecturii sino-portugheze, cu fațade mai degrabă necosmetizate, cu uși și obloane care au văzut multe la viața lor; cafenele precum Mother Roaster sau Local Boys Coffee, cu design modern, câte o galerie de artă contemporană, magazine cu obiecte artizanale (aparent) vintage, picturi murale și suficiente detalii grafice încât să nu lași telefonul sau camera din mână. V-aș sugera să mergeți la magazinul de parfumuri Antidotes și la Onest, un magazin cu tematică lifestyle, foarte bine evaluat și cu o componentă vizuală puternică.
Pe trotuare și prin pasajele pietonale, o generație preponderent tânără, efervescentă, îmbrăcată foarte trendy, fotografiază fațade, vitrine, prieteni, cafea, peisajul; practic, tot ce merită să ajungă pe Instagram. Hipstereală în cel mai colorat sens. Și, față de anii trecuți, cu din ce în ce mai mulți turiști.
Song Wat are rara calitate de a fi un loc istoric cât se poate de real, dar, simultan, să pară o scenografie creată special pentru generația care vede orașul și prin camera telefonului.
În spatele acestei estetici foarte contemporane se află un cartier vechi, cu o istorie comercială solidă și cu clădiri care au supraviețuit schimbărilor orașului. Noutatea este felul în care sunt privite acum. Vechiul nu mai este doar vechi. Este o resursă, speculată inteligent ca să devină cool.
O fațadă scorojită poate deveni fundal pentru o fotografie, mai ales dacă e plină de postere și graffiti.
O fostă hală negustorească de pe malul fluviului Chao Phraya a devenit spațiu urban viu, cu magazine indie, cafenele de specialitate, boutiques de designer de unde îți cumperi haine cu aer de urban decay sau te reculegi la o „căsuță a spiritelor” în variantă foarte modernă. Și uite așa, o stradă care altădată era doar parte din viața cotidiană a orașului a devenit destinație de weekend.
Song Wat nu încearcă să fie Yaowarat. Și tocmai asta îl face interesant.
Pentru că, mai târziu, când ajungi în Yaowarat, diferența devine imposibil de ignorat. Aici nu mai vii pentru unghiul bun. Vii să mănânci.
Yaowarat are o altă energie. Una veche, bine rodată, care funcționează de parcă deceniile n-ar fi schimbat mare lucru din comerțul chinezesc al cartierului. Și nu are niciun motiv să se adapteze gusturilor vizitatorilor. E poate printre cele mai conservatoare artere din Bangkok.
Am perceput diferența dintre cele două țesături urbane la nivel senzorial, dincolo de explicațiile ghidului (și vă îndemn să vă ascuțiți simțurile, nu doar focusarea pe fotografii, dar mai mereu uit și eu asta…). În Song Wat nu prea știi încotro să te uiți mai întâi: o fațadă, un mural, o vitrină, o instalație, o firmă, un colț de cafenea. E un loc în care privirea aleargă continuu și aproape totul pare construit pentru a fi descoperit și fotografiat.
În Yaowarat, lucrurile stau invers. Strada este mai largă, clădirile mult mai înalte, dar aproape dispar din peisaj. Privirea se oprește undeva la doi metri deasupra asfaltului, acolo unde sunt luminate vitrinele – unele băgate în seamă chiar de prestigiosul Michelin –, tarabele și mesele cu mâncare. Deasupra lor rămâne foarte puțin loc pentru arhitectură. În schimb, te asaltează mirosurile și zarva: conversații, motoare, claxoane, tuk-tuk-uri, vânzători.
Dacă Song Wat este fotogenic, Yaowarat este spectaculos de viu. La amurg, strada începe să se umple exponențial; fenomenul poate fi sesizat dacă stai locului într-un singur punct – dar cine poa să stea aici într-un singur punct?!
Song Wat se citește. Yaowarat se inhalează.
Peștele și fructele de mare stau pe gheață. Fructele sunt îngrămădite în cărucioare. Sucurile se vând la sticlă. Durianii ocupă mese întregi. Pachetele de mâncare sunt legate cu elastic și puse în pungi transparente. Tarabele fumegânde se strecoară printre oameni, oamenii printre motociclete, taxiuri și tuk-tuk-uri.
Firmele chinezești se aprind și strada începe să strălucească în roșu, verde, galben și albastru, Yaowarat devine și ea un paradis pentru fotografi. Numai că aici fotografia este aproape un accident fericit. Încerci să prinzi un neon și intră în cadru un tuk-tuk. Fotografiezi o tarabă și apare un taxi. Te oprești pentru o imagine și descoperi că în spatele tău s-a format deja un mic ambuteiaj.
La Song Wat cauți fotografia. La Yaowarat, fotografia te găsește ea singură.
Și poate că aceasta este, până la urmă, diferența dintre cele două.
Yaowarat este Chinatown care continuă să-și vadă de viață. Nu are nevoie să-și construiască personalitatea: are atât de multă, încât abia încape în fotografie.
Text și fotografii: Anca Ciuciulin
Mulțumiri Tourism Authority of Thailand (TAT) pentru invitația de a descoperi un alt fel de Bangkok.