Anca Ciuciulin
Marți, 28 iulie, cu o seară înainte de marea paradă, Ubon Ratchathani n-are de gând să doarmă. Se aprind (toate) luminile, se umplu (toate) piețele, apar sutele de tarabe, baloanele, costumele, fotografii, aspirantele la podiumul frumuseții și, mai ales, oamenii veniți din toată provincia se adună lângă parcul Thung Sri Muang. Candle Festival începe cu mult înainte de momentul în care carele alegorice cu făpturi sculptate în ceară vor începe defilarea.
M-am dus așadar să iau pulsul locului, în piața centrală ce părea să fi înghițit jumătate din oraș odată cu relativa răcoare a serii. Am dat peste un soi de vitraliu lichid, sonor și aromat.
Sub o structură gigantică, sub corturile uriașe, lumea se mișca întruna. Se cumpăra, se mânca, se fotografia, se negocia, copiii erau târâți de părinți (sau invers), nu era cetățean să n-aibă în mână o pungă, două, trei, cu ceva. Iar fluidul acesta curgea pe două sensuri, respectând rutina de pe carosabil: se înaintează pe partea stângă; de aia, ca român, simțeai că trebuie să mergi cu valul și din când în când să te oprești și să te minunezi. Cam trei sferturi din ce era expus pe tarabe – fiert, fript, copt, prăjit, glazurat, colorat – e greu de identificat, însă irezistibilul unei aventuri gastronomice e mai puternic decât prudența. Cumpăr, mănânc, mai cer o porție. Habar n-am ce-a fost. M-aș mai încumeta.
Pentru fotografia asta chiar am făcut câțiva pași înapoi. Copilul cu norul de baloane stătea în mijlocul unui univers asurzitor; în spatele lui, târgul continua să curgă. Băiatul pur și simplu ședea și, probabil, cugeta. Sau contempla? Nici nu prea contează.
În spatele tarabelor, peste esplanada din Thung Si Mueang, se vedea luminat și City Pillar Shrine, micul sanctuar ce adăpostește simbolicul lak mueang, „stâlpul protector al orașului”.
În mijlocul acestei efervescențe, am dat și peste Miss Ubon Ratchathani 2026. Într-unul dintre corturile oficiale, mare cât o hală industrială, pregătirile și programul mergeau cu o precizie nemțească. Sau japoneză, că suntem în Asia. Organizare & eficiență. Nimeni nu părea zăbăuc. Fiecare știa unde trebuie să stea, când trebuie să intre, cine fotografiază, cine filmează, cine aduce florile, cine aranjează concurentele. Se știa cine aduce apă rece și gustări juriului și notabilităților orașului, plasați onorific pe rândurile din față și îmbrăcați foarte, dar foarte frumos. Ventilatoarele gigantice își făceau și ele treaba binișor, în ciuda celor 35 grade C.
Fotografi și cameramani, mulți și foarte concentrați. Teleobiective impresionante, camere video pe trepiede, operatori cocoțați pe platforme improvizate, telefoane ridicate deasupra mulțimii. Spectacolul avea, evident, și propriul său spectacol mediatic.
În fața lor, concurentele veneau pe rând la rampă pentru diferitele probe, inclusiv dansuri. Rochiile – de fapt, ținute tradiționale ceremoniale, nu rochii – erau o combinație spectaculoasă de țesături, paiete, ștrasuri, broderii, aplicații. Am apreciat cum toate purtau același model, multiplicat însă în zeci de variante: roz, auriu, argintiu, albastru, toate construite astfel încât să capteze și să reflecte lumina. Și neonul, trebuie să recunoaștem, le ajuta serios. Coafurile? Un styling elaborat, similar la toate concurentele, cu florile și podoabele de păr atent fixate. Desigur, numărul de concurs era purtat la vedere. Nu era nimic improvizat în toată povestea asta.
Am remarcat și o tânără frumoasă foc, încoronată cu o mândră tiară, care stătea în public încă de la început. Avea aerul cuiva care știe foarte bine ce se întâmplă și nu mai are nevoie să demonstreze nimic. Presupun că era câștigătoarea ediției precedente — dar nu vreau să inventez o biografie pentru ea doar pentru că purta coroană. Nu speculăm. Rămâne, pentru mine, regina unei ediții trecute, privind relaxată spectacolul de anul acesta din rândul întâi.
Concursul a durat mai bine de trei ore, n-am rezistat până la capăt. Am făcut naveta între piață și cortul oficial, plecând când devenea prea mult, revenind când părea că publicul se ambalează entuziast.
Frumusețea se votează cu portofelul. Aici am descoperit partea care mi-a plăcut cel mai mult. Florile nu erau doar flori. Erau voturi. Cumperi un buchet, spui pentru cine îl vrei, iar valoarea lui se transformă în puncte: 100 de baht înseamnă 10 puncte, 500 de baht – 50 de puncte, iar 1.000 de baht – 100 de puncte. Așa că, în timp ce pe scenă se desfășura concursul oficial, în jurul ei se desfășura unul paralel: cine are cei mai mulți susținători și cine este dispus să-i transforme susținerea în puncte. E un fel de People’s Choice, numai că în loc să apeși pe un buton, vii cu florile.
Practic, făceam naveta între două festivaluri
Unul era cel al scenei, cu lumini, juriu, concurente, fotografi, prezentatori, costume și machiaje. Celălalt era strada. Poporul. Cei care vin pur și simplu să vadă ce se întâmplă prin oraș, să cumpere ceva, să mănânce, să-și distreze copiii sau să se fotografieze cu cineva care, în seara aceea, arată ca o prințesă.
Să dea naiba dacă îmi imaginam că cele două lumi s-au combinat cu atâta tandrețe provincială.
De fapt, asta îmi place la festivalurile thailandeze: spectacolul oficial și viața obișnuită nu sunt separate radical. Se întâmplă în același timp, în același loc, iar publicul trece de la unul la altul fără ceremonie.
Poți să stai zece minute privind o concurentă în rochie de gală, apoi să ieși afară după o pungă cu gheare de pui fripte și tăvălite prin usturoi. Poți să fotografiezi scena și, peste câteva minute, un copil cu un mănunchi de baloane. Poți să te oprești la un stand, apoi să te întorci pentru că ai auzit muzica din cort.
Festivalul nu începe mâine. A început deja.
Ubon Ratchathani este de acum cablat la orele festive. Piața fierbe, luminile sunt aprinse, vânzătorii de la tarabe nu mai prididesc, iar în cortul cel mare concurentele își adună florile-vot în brațe.
Mâine, orașul iese cu totul în stradă.
Mulțumiri Tourism Authority of Thailand (TAT) pentru invitația la acest press trip și pentru ocazia de a descoperi Ubon Ratchathani în zilele Candle Festival.
Text și fotografii: Anca Ciuciulin