O așezare care moțăie liniștită în estul Thailandei a devenit capitala mondială a comerțului cu pietre prețioase.
Nici eu, precum nici cei mai mulți turiști, n-am știut vreodată despre orășelul ăsta aflat aproape de granița cu Cambodgia. Am ajuns într-un press trip pe teme gastronomice, despre care am scris aici. La prima vedere, Chanthaburi n-are nimic cu care să epateze sau să se ofere privirii mai mult decât orice alt oraș provincial din estul Thailandei.
Nu-i o destinație cu plaje exotice, cocktailuri servite pe rooftop-uri sau hoteluri instagramabile. Pare că nici nu încearcă să atragă atenția.
Oamenii nu se grăbesc, orașul nu ridică vocea, adică n-are stridențe; are, poate, doar paradoxuri pentru ochiul european: grafitti moderne lângă prăvălii seculare și ditamai catedrala gotică.
Scene de stradă. Motocicletele trec des, ca în toată Thailanda, însă oarecum lent – ca și cum ar respecta un ritm stabilit dinainte de epoca motorizării.
Și sunt parcate adesea în camera de la stradă, fie ea garaj, bucătătie sau dormitor.
Pe străzi ciripesc copii și eleve cu uniformele regulamentare (vorbesc engleză corectă, le dăruiesc cocarde tricolore, le explic ce e cu roșu-galben-albastru; mai aveam puțin și, de dor, le cântam imnul Românie).
O pisică fără pretenții de siameză pură împarte biroul cu stăpânul unui magazin.
Într-un atelier de porțelanuri, ne putem orice la preț derizoriu, căci vasele oricum stau acolo de luni sau ani buni… O bătrânică ce pare ea însăși din ceramică mă invită pe bancă numai așa, pentru că ne zâmbiserăm.
Doar că, la 50 de metri de toate astea, într-un birou fără firmă sau neoane, probabil se negociază un safir de 300.000 de dolari.
Faima orașului Chanthaburi este mai mult decât discretă, dar fără dubiu, valoroasă: este unul dintre cele mai importante centre mondiale pentru comerțul cu pietre prețioase. Și chiar nu e exagerare: aproape fiecare rubin din lume a trecut, la un moment dat, pe aici.
Cifrele sunt impresionante. Potrivit Gemological Institute of America (GIA), aproximativ 90% dintre rubinele și 70% dintre safirele lumii trec prin Thailanda într-o etapă a călătoriei lor. Iar o mare parte dintre acestea ajung în Chanthaburi, unde sunt evaluate, tăiate, șlefuite, tratate și apoi trimise mai departe către piețele internaționale și marile case de bijuterii.
Că tot ziceam de paradoxuri: Thailanda nu mai are aproape deloc propriile zăcăminte de rubine și safire. Minele – cândva surse ale celebrității și bogăției siameze – sunt astăzi, în mare parte, epuizate. Însă experiența și măiestria localnicilor au rămas. Thailanda nu s-a resemnat să-și vândă propriile nestemate. A devenit atelierul și bursa de pietre prețioase a lumii – locul unde întreaga planetă își trimite comorile pentru a căpăta valoare.
Negustorii thailandezi călătoresc în Mozambic, Madagascar, Myanmar sau Sri Lanka, cumpără pietre brute direct din zonele miniere și le aduc acasă, unde artizani cu o experiență transmisă din generație în generație le transformă în adevăratele nestemate. Nu întâmplător se spune că o piatră prețioasă își găsește sufletul abia după ce trece prin mâinile unui meșter din Chanthaburi.
Iar în fiecare sfârșit de săptămână, centrul orașului se transformă într-o piață în aer liber cum rar mai există în lume. Cumpărători veniți din India, China, Europa și Orientul Mijlociu negociază pietre care valorează de la câteva sute la milioane de dolari. De multe ori, singura limbă comună este… calculatorul. Câteva cifre afișate pe ecran, un zâmbet, o ridicare din sprâncene și o strângere de mână pot încheia tranzacții impresionante.
Există extrem de puține imagini autentice ale pieței de pietre prețioase; fotografierea în piața nu este întotdeauna încurajată, deoarece multe tranzacții implică pietre de mare valoare și negocieri confidențiale.
Nu este un loc care se expune ușor. Nu prea există vitrine spectaculoase, nici semnalizare evidentă, nici spectacol urban construit pentru fotografie. Piața de weekend a pietrelor prețioase funcționează mai degrabă ca o infrastructură discretă decât ca o atracție. Tranzacțiile se fac rapid, aproape fără gesturi inutile, între oameni care par să se înțeleagă dincolo de limbaj. În filmul de aici însă, scenografia și dinamica pot fi interpretate și interpretabile…
În Chanthaburi, încrederea, reputația și experiența valorează la fel de mult ca rubinele și safirele în sine. Aici, bogăția nu se vede pe stradă. Încape într-o pensetă.
Și poate că acesta este cel mai frumos paradox: un oraș despre care aproape nimeni nu vorbește, dar fără de care industria mondială a pietrelor prețioase ar străluci mult mai puțin. Uneori, cele mai fascinante locuri nu sunt cele care apar pe cărțile poștale, ci cele care schimbă lumea… în liniște. Cu un polizor, cu o lupă și, desigur, un calculator de buzunar.
Text: Anca Ciuciulin
Fotografii: Anca Ciuciulin și imagini folosite sub licența Unsplash, Pexel și Pixabay, cu mulțumiri autorilor.