Foto & Text: Dragos Pirnog, Explore Travel
ZIUA 4
În credinţa asiatică, elefantul este simbolul norocului. Printr-o coincidenţă bizară, Thailanda are aspectul unui cap de elefant şi, cum uriaşul pachiderm ocupă un loc deosebit în mitologia brahmană şi hindusă (în parte, asimilită şi de thailandezi), această configuraţie geografică este considerată de un foarte bun augur pentru cei care au avut fericirea să se nască pe aceste tăraâmuri.
Adeseori întâlniţi în mitologia hindusă, elefanţii sunt consideraţi paznicii lumii alături de zei. Astfel, elefantului i se atribuie un rol major ca element primordial în naşterea şi menţinerea echilibrului Universului. O preţuire absolut deosebită se acordă elefantului alb, care, de fapt, nu este alb, fiind mai mult argintiu spre gri. Datorită legendei naşterii lui Buddha, elefantul alb a fost identificat cu Buddha. Conform acestei legende, Maya (viitoarea mamă a lui Buddha) şi regina regatului Shakyamuni a visat că patul său este ridicat de alte patru regine pe înălţimea munţilor Himalaya. Aici a fost spălată, unsă cu uleiuri parfumate, împodobită cu flori şi aşezată într-un pat ceresc cu capul îndreptat spre est. Apoi, de ea s-a apropiat un elefant alb care ţinea într-una din cele şase trompe o floare de lotus. El a înconjurat de trei ori patul reginei, după care i-a făcut o mică tăietură pe burtă şi s-a strecurat înăuntru. Când regina a explicat înţelepţilor visul, aceştia au văzut în el prevestirea fericită că îl va aduce pe lume pe Buddha (Iluminatul), care va elibera omenirea de misterul neştiinţei.
Elefantul alb a fost, astfel, cel mai de preţ animal la curtea regilor Siamului, iar numeroase bătălii între Thailanda şi Birmania s-au datorat şi conflictelor pentru supremaţia asupra zonelor de munte de la graniţa celor două ţări unde trăiau numeroşi elefanţi. Elefanţii sălbatici erau domesticiţi şi apoi dresaţi încă din cele mai vechi timpuri pentru a fi folosiţi la muncă sau în război. Şi în zilele noastre elefanţii sunt folosiţi la munca în zonele muntoase şi de junglă tropicală din nord-vestul ţării. Elefantul este recunoscut pentru echilibrul fantastic pe care îl are, nu alunecă şi nu cade niciodată şi este folosit pentru a trage dupa el, prin junglă, trunchiuri uriaşe de copac de teck, coborând pantele alunecoase şi abrubte ale muntelui până la fluviul Chao Praya, unde preţiosul lemn este încărcat pe şlepuri cu destinaţia Bangkok, iar de aici exportat în toată lumea.
Turiştii au însa posibilitatea să descopere o altă faţă a elefanţilor. Este vorba de imaginea elefanţilor domesticiţi, dresaţi şi folosiţi la spectacole în tabere de vacanţă împânzite în toată Thailanda sau de cei folosiţi pentru plimbare în tururi de aventură prin junglă.
Am citat în această introducere despre elefanţi din cartea doamnei Iulia-Maria Cristea, intitulată “În Ţara Surâsului – Thailanda”, în care există un întreg capitol dedicat Domniei Sale, Elefantul. Această carte de 325 de pagini a fost publicată de Editura Libra în anul 2000 şi este una dintre cărţile mele favorite, fiind o excelentă introducere despre Thailanda. Din păcate, acum este foarte greu de găsit.
Aproape la fiecare vizită a mea în Thailanda am avut parte de o întâlnire cu elefanţi în diverse locuri şi fiecare cu concepţii diferite. Îmi amintesc că prima dată când am mers pe un elefant a fost …