Am stabilit încă de pe acum că punctul culminant al voiajului din toamna viitoare va fi participarea la fascinanta sărbătoare Loy Krathong, Festivalul Luminilor, cea mai spectaculoasă și simbolică ceremonie thailandeză nocturnă.
Ba chiar am planificat datele călătoriei așa fel încât să petrecem această seară epică – pătrunsă de spiritualitate și marcată de ritualuri ancestrale – în decorul solemn al grandiosului ansamblu istoric Sukhothai, site inclus în Patrimoniul Universal UNESCO.
Paranteză. Pentru mine, Sukhothai (încă) nu a detronat Chiang Mai din lista celor 5 locuri magice de care m-am legat Thailanda, dar se apropie rapid de vârful absolut al clasamentului afectiv și subiectiv. Poate pentru faptul că nu a sucombat în fața cotropitorului turism de masă – are o reziliență admirabilă în a-și conserva identitatea – dar și pentru cei câțiva oameni cunoscuți acolo care mi-au devenit prieteni, plus alte motive. Închid paranteza.
Ne vom trezi așadar în magnificul Sukhothai, orășelul (fostă capitală a regatului) unde antichitatea a rămas prezentă în ciuda secolelor, prin temple, ruine, statui, tradiții locale.
Și știu ce are să urmeze, căci nu este prima dată când asist la ceremoniile specifice de Loy Krathong programate în fiecare an în prima noapte cu lună plină a lunii noiembrie (nu are dată calendaristică fixă).
Dimineața vom fi primiți de o comunitate locală pentru a învăța ce este un krathong și cum putem confecționa propria bărcuță pentru ceremoniile de diseară. La lăsarea întunericului, autoritățile adică primăria și cei din conducerea templelor se organizează la unison pentru ca toată lumea, localnici și vizitatori deopotrivă, să știe ce are de făcut, când și unde. Lacul din centrul orașului vechi și esplanadele din Parcul Istoric vor străluci, iar bărcuțele frumos decorate, cu flori, lumânări și bețigașe parfumate – și care conțin, în mod simbolic, gândurile negative, ura și necazurile – vor fi lansate pe apă alături de speranța ca toate cele rele să se spele.
Harta Thailandei va arăta ca un uluitor organism virtual incandescent, cerul orașelor se va umple de lampioane, iar fiecare luciu de apă – precum arterele sistemului sangvin ce duc la inimă – va conduce milioanele de bărcuțe ale speranțelor spre un viitor mai bun, sănătos și norocos.
Text: Anca Ciuciulin
Fotografii: Tourism Authority of Thailand / Shutterstock / Sriwilai Sukhothai