Pasaje pietonale subterane în Centrul Istoric

Turiștii sosiți în Bangkok vor fi încântați să descopere o nouă facilitate – cele două noi tuneluri pietonale către punctul zero al atracțiilor din capitala Siamului: Grand Palace, Wat Phra Kaew (Templul lui Buddha de Smarald), City Pillar Shrine (Altarul Stâlpului Orașului) și terenul ceremonial regal Sanam Luang.

Cele două tuneluri cu aer condiționat au fost deschise pe 1 ianuarie în zona Orașului Vechi din Phra Nakhon, pentru a oferi rezidenților și turiștilor alternative convenabile și sigure la căile rutiere (uneori foarte) aglomerate de la nivelul solului.

Primul tunel are 96 de metri lungime și se află la 6,6 metri sub pământ, la intersecția arterelor Na Phra Lan și Na Phra That, cu intrări aproape de Wat Phra Kaew și Sanam Luang. Are zone de așteptare, două lifturi, o scară obișnuită și trei scări rulante la fiecare dintre cele patru intrări; oferă acces liber la 21 de toalete pentru bărbați și 51 de toalete pentru femei.

Al doilea tunel are 90 de metri lungime și se află la 4,7 metri sub Maharat Road. Tunelul include, de asemenea, zone de așteptare, două lifturi și scări rulante la fiecare dintre cele două intrări, 15 toalete pentru bărbați și 20 de toalete pentru femei.

Construcția tunelurilor a fost inițiată în iulie 2020 de fostul guvernator de la Bangkok, Aswin Kwanmuang, la un cost de 1,1 miliarde de baht, și au o capacitate de tranzit de peste 35.000 de pietoni pe zi.

Rezultatul aceste investiții este în beneficiul tuturor – căci, se știe, traversatul în sine este o abilitate pe care nu toți o deprind – mai ales turiștii cu ochii veșnic în camera foto, hartă sau telefon.

Foto credit:  https://www.nationthailand.com/thailand/general/40023777