Thailanda menține politica ‘FULLY OPEN’

Bangkok, 9 ianuarie 2023 – Autoritatea pentru Turism a Thailandei (TAT) dorește să clarifice că Thailanda continuă să primească TOȚI turiștii internaționali, în cadrul politicii de redeschidere completă a turismului introdusă la 1 octombrie 2022.

Viceprim-ministrul și Ministrul Sănătății Publice din Thailanda, S.E. Domnul Anutin Charnvirakul, a declarat: „Călătorii internaționali care sosesc în Thailanda NU sunt obligați să prezinte dovada vaccinării”. În plus, turiștii străini nu sunt obligați să prezinte rezultatele testelor ATK sau RT-PCR.

Selectăm mai jos ceea ce este de interes pentru cetățenii români:

Thailanda oferă o perioadă mai lungă de ședere pentru vizitatori – reglementare în vigoare până la 31 martie 2023 – adică viza la sosire (VOA) este extinsă de la 15 zile la 30 de zile. Cu toate acestea, dacă intrați în Thailanda venind dintr-o țară precum India și China, vi se poate solicita să prezentați un test PCR cu rezultat negativ și o asigurare de sănătate care să acopere tratamentul COVID-19 în Thailanda.

Despre asigurările de sănătate

Ministerul Sănătății Publice (MoPH) a emis un set de instrucțiuni și cerințe privind asigurările de sănătate pentru călătorii străini care intră în Thailanda în acest moment.

– Se aplică pasagerilor de orice vârstă, inclusiv copiilor mici, DACĂ intră în Thailanda venind din țări care solicită obligatoriu test Covid-19 înainte de plecare cu RT-PCR.

– Suma acoperită 10.000 USD sau echivalent cu alte valute, cu perioadă de acoperire până la data plecării din Thailanda plus șapte (7) zile suplimentare.

– Asigurarea de sănătate trebuie să acopere tratamentul medical Covid-19 în timpul șederii în Thailanda cu indicarea „boală acută sau boală”. Nu se acceptă numai acoperirea accidentală.

Sunt exceptați de la asigurările de sănătate:

– Călătorii cu cetățenie thailandeză, inclusiv dublă cetățenie, dacă pot prezenta dovada cetățeniei.

– Echipajele de zbor atât de la baza thailandeză, cât și de la cea de peste ocean, au trimis o scrisoare garantată de la companiile aeriene către Port Health.

– Călătorii în tranzit / transfer pe calea aerului.

– Deținătorii de pașapoarte oficiale și diplomatice, Laissez-Passer și expați ai Națiunilor Unite care dețin permis de muncă.

Potrivit Ministerului Sănătății, odată ce aceste țări (ex. India, China) ridică cerințele RT-PCR înainte de intrare, asigurarea de sănătate cu acoperire Covid-19 nu este automat necesară.

Dar noi îi sfătuim pe toți românii ce călătoresc în Thailanda să încheie o asigurare de sănătate obișnuită. Paza bună!