6 Experiențe pentru toată familia în Bangkok

Am ajuns în Bangkok cu doi copii mici (doi ani şi patru ani), după primul lor zbor long haul. Eram puţin îngrijoraţi de viruşii intestinali, de diferenţa de fus orar şi de faimoasele ambuteiaje. Nu ştiam cum o să reacţioneze la agitaţia din oraş, la gusturile noi, la căldura umedă. Însă metropola ne-a primit şi-aşa îngrijoraţi, ne-a întâmpinat cu feţe zâmbitoare, oameni calzi şi ne-a pus pe tavă nişte experienţe inedite pentru toată familia. Acum, dacă ar fi să plec din nou în prima vizită cu copiii în Bangkok, judecând după ce le-a plăcut fetelor cel mai mult, mi-aş dori să primesc recomandările de mai jos.

Plimbaţi-vă cu barca pe Chao Praya

Noi ne-am dorit să vedem o piaţă plutitoare, iar cea amenajată pentru turişti pe fluviul Chao Praya era cea mai accesibilă. Fetele mele au fost entuziasmate mai mult de drumul până acolo; s-au bucurat de stropii care săreau în jurul bărcii long-tail, au admirat florile colorate şi le-au făcut cu mâna băieţilor care se pregăteau de-o bălăceală.

Exploraţi unul dintre coloratele temple budiste

În oraş găsiţi zeci de temple şi nu cred că puteţi da greş cu vreunul. La Wat Phra Kaew a fost puţin cam aglomerat, însă vizita la Wat Pho ne-a priit şi fetele au fost fascinate de statui şi de multitudinea de culori.

Alegeţi tuk tuk-ul pentru drumuri scurte

O altă experienţă pe care ne-au tot cerut să o repetăm a fost plimbarea cu tuk-tuk-ul. O singură menţiune – în orele de vârf rişti să rămâi blocat în trafic, în mijlocul noxelor. Altfel, pe distanţe scurte e o plăcere să mergi cu pletele-n vânt.

Hrăniţi girafele la Safari World

Am ajuns la Safari World pentru plimbarea cu jeepul printre animalele sălbatice, însă de departe experienţa noastră preferată a fost să hrănim cu banane mici şi verzi girafele pofticioase.

Admiraţi oraşul din roata de la Asiatique

Asiatique este un mall în aer liber care, pe lângă magazine şi restaurante dintre cele mai diverse, are şi câteva atracţii pentru cei mici. Noi am încercat caruselul şi roata cu vedere panoramică asupra oraşului.

Întâlniţi șopârlele uriaşe în Lumpini Park

Lumpini este un parc public în care găseşti nu doar umbră, spaţii de joacă şi bărci în formă de lebădă, ci şi şopârle uriaşe. Trebuie să faci puţin pe detectivul să le observi prin iarbă, iar dacă ai noroc, îţi taie calea pe asfalt. O super experienţă cu buget zero pentru cei mici.

Text și foto: Adriana Cocic