Iarna trecută, sătulă de frig, am luat decizia ca în iarna următoare să plec în țările calde. Au ajuns pe short list Thailanda și Mexic și, într-un final, am concluzionat că prima ar fi mai ieftină. Apoi a trebuit să decid unde în Thailanda. Iubesc Bangkokul și aș fi stat acolo, dar îmi doream plaja, apă, să umblu în costum de baie toată ziua. Așa că întrebând în stânga și în dreapta, până la urmă insula Koh Phangan a fost câștigătoarea pentru că voiam ceva cu mulți expați, unde să mă integrez ușor, iar aici părea să fie un hub de nomazi digitali.
Acomodare
De la Bangkok am luat un zbor de o oră și un pic până în Koh Samui, insula cu cel mai apropiat aeroport, și de acolo o barcă ce m-a dus în jumătate de oră în Thong Sala, capitala insulei Koh Phangan, unde urma să stau pentru cel puțin o lună. Timpul total pe care îl aveam de petrecut în Thailanda era de 60 zile, din care știam sigur că ultima săptămână vreau să mi-o petrec vizitând orașul Chiang Mai din nord și petrecând alte câteva zile în Bangkok. Am avut cazare la hotel pentru primele două nopți, urmând să îmi caut un loc de stat à la longue direct la fața locului, după cum mi se tot spusese.
Și așa și este. Deși eram înscrisă pe tot felul de grupuri imobiliare de pe facebook, multe dintre cazările long term nu sunt listate online. Eu am ajuns pe 4 decembrie, cu câteva zile înainte de Full Moon Party, petrecere pentru care insula e cunoscută la nivel mondial, și peste tot mi se spunea că este plin sezon și urmează și petrecerea, așa că nu au locuri. Am găsit până la urmă un studio cu o cameră mare, baie mare și un fel de cămăruță ce ar fi putut fi bucătărie/ dressing, dacă ar fi avut vreo dotare în acest sens în afară de frigider. Dar aveam o bară pentru umerașe și un fel de masă de toaletă, așa că mi-am făcut treaba cu ele. Partea bună era că mă aflam în buricul târgului, foarte aproape de tot din micul oraș.
Am ales să închiriez pentru o lună și să mă decid apoi dacă rămân și următoarele 3 săptămâni sau plec către altă destinație. După ce mi-am dat seama că nu prea sunt oportunități de terapie și regresii și că nu am prea multe de făcut ca terapeut, am decis să mai vizitez și alte meleaguri – așa că între Koh Phangan și Chiang Mai, mi-am rezervat două săptămâni în Phuket.
Pentru restul insulei, dincolo de oraș, singurele variante de transport erau fie scuterele, fie taxiurile comune, niște pick-up trucks cu banchete în spate, care adunau până la 10-12 călători într-o direcție. Pentru scuter nu îți cere nimeni carnet de conducere (nici măcar cel de mașină), nu te întreabă dacă știi, le lași pașaportul și 200-250 baht pe zi și gata. 200 baht înseamnă cam 7 euro. Un chilipir, la care mai adăugai benzina de 1,2 euro/ litru, litru cu care mergeai jumate de insulă fără probleme. Pe de altă parte, pe cât de ieftin era să îți iei propriul scuter care să îți ofere mobilitate oricând, taxiurile costau mult și uneori trebuia să aștepți să se adune mai mulți pasageri, dacă nu voiai să plătești dublu sau chiar triplu. Nu era niciun drum sub 150 baht, iar pentru a ajunge în altă stațiune, un drum de aproximativ 20 minute, puteai să plătești până la 400 baht, deci tot scuterul era soluția. Și m-am adaptat. Am învățat să îl conduc. Cred, de altfel, că Phangan este locul ideal în care să înveți, traficul fiind foarte lejer, drumurile de toate felurile (de la șosele frumos asfaltate, la drumuri de țară pline de hârtoape și noroi) și peisaj ondulat, plin de dealuri, pante și curbe, care să îți dezvolte rapid abilitățile de șofer de motoretă.
Spații de lucru
După cum spuneam, Koh Phangan este un hub pentru nomazi digitali, așa că spații de lucru sunt peste tot – fie ca atare, fie cafenele moderne, pline de mese pe care se odihnesc laptopuri. Internetul este gratuit și de bună calitate, în general. Eu lucram mult și de acasă, având o prispă pe care puteam să stau afară. Spațiile de lucru și cafenelele au toate aer condiționat, iar unele din ele au locuri și în aer liber.
Thong Sala și Sri Thanu sunt principalele zone care acomodează expați veniți să lucreze de aici. Însă găsiți locuri de muncit și în alte zone ale insulei.
Thong Sala este un mix de oameni, familii, nomazi digitali, tineri ce călătoresc cu rucsacul în jurul lumii, turiști veniți în vacanță. Sri Thanu este o zonă mai zen, în care sunt concentrate retreat-urile de yoga și în care turiștii și expații sunt ceva mai hippie, iar atmosfera este mai liniștită. Occidentalii care au ales Koh Phangan să le fie domiciliu permanent locuiesc mai ales în interiorul insulei, poate pe dealurile cu priveliște panoramică asupra mării (cei mai bogați). Restul stațiunilor din insulă sunt mai mult pentru turiști.
Travel
În cele 5 săptămâni pe care le-am petrecut aici am încercat să vizitez cât de mult am putut din insulă și din împrejurimi. Insula e destul de mică și o străbați pe șoseaua principală de la sud la nord în 25-30 minute.
Are vreo 10 plaje, unele mai populare, altele mai retrase, dar pe niciuna nu vei găsi aglomerația cu care ești obișnuit de pe litoralul nostru, de exemplu. Koh Phangan este plin de râuri cu cascade frumoase, la care ajungi mai ușor sau mai greu (în urma unui trekking) prin păduri tropicale, are câteva temple și cam astea sunt obiectivele. Dar despre toate chestiile turistice voi reveni în articole viitoare. Plus diverse localuri, unele mai interesante, care pot fi ele însele destinații turistice atunci când vrei să părăsești plaja pe care ești cantonat sau zona în care lucrezi de obicei.
Iar dacă nu ești nomad digital în Koh Phanga, ci doar un turist, eu recomand să alegi un hotel în zona Haad Yao, care mi s-a părut stațiunea cu plaja cea mai frumoasă, care are tot ce îți trebuie și este suficient de elegantă. Însă ca nomad digital, nu o recomand, pentru că are un aer mult prea de vacanță pentru a-ți mai arde de muncă.
Text: Andra Iliaș
Foto: Andra Iliaș / pixabay.com / unsplash.com
Pe Andra o găsiți și aici: https://andrailias.ro/ http://lecabinet.ro/ https://www.facebook.com/BunatatiCuAndraIlias/ @hypnoticfoodie