Galeria ospitalității: cele mai faine hoteluri din Thailanda (I)

Pe lângă frumusețea și bogăția cu care natura a binecuvântat Siamul, mai sunt și minunile făcute de mâna omului. Printre acestea, hotelurile și resorturile care – indiferent de numărul de stele – merită cel puțin vizitate, dacă nu și locuite un pic.

Tongsai Bay

Încă de la inaugurare, s-a impus drept cel mai important hotel de familie de pe insula tropicală Koh Samui. Ascuns între cei 28 de acri de uluitor spectacol natural și construit în jurul unui golf privat, hotelul Tongsai Bay își cultivă trei calități esențiale: este renumit pentru liniște și intimitate, face dovada interesului și respectului pentru conservarea mediului și, nu în ultimul rând, excelează prin amabilitatea personalului său.

Povestea a început în 1985, când Akorn Hoontrakul, pe atunci președinte al The Imperial Hotel Group, a văzut într-o bună zi Golful Tongsai și a declarat fără echivoc că a fost cuprins de o dragoste la prima vedere. Şapte zile mai târziu, Akorn a cumpărat terenul. Timp de trei luni a dormit pe plajă, visând la stațiunea lui ideală, și a început să planifice amenajarea și amplasarea camerelor. O provocare-cheie a fost să ducă proiectul la împlinire fără a tăia un singur copac sau a provoca pagube magnificului cadru natural – proprietarul intuind și că cele trei calități menționate mai sus se suprapun peste așteptările oaspeților săi.

Hotelul Tongsai Bay și-a deschis porțile în iulie 1987 și a devenit primul stabiliment de lux de cinci stele din Koh Samui, sub umbrela The Imperial Hotel Group. Din motive de sănătate, în 1993 dl. Akorn a vândut grupul hotelier – dar a păstrat totuși Tongsai Bay, pentru că dorea să trăiască tot restul vieții acolo alături de iubita lui soție, Chompunute.

În 2000, conducerea The Tongsai Bay s-a mutat în mâinile capabile ale fiului său, Thanakorn și ale nurorii, Saisiri, care împărtășesc și perpetuează pasiunea lui Akorn pentru mediu și pentru asigurarea celor mai bune servicii în domeniul ospitalității thailandeze. Sub ochii lor vigilenți, Tongsai Bay a continuat să-și mențină standardul, să prospere și să își dezvolte propriile proiecte ecologice.

Până la urmă, acesta este modelul contemporan pentru multe hoteluri noi care nu doar doresc, dar și acționează eficient pentru a conserva colosala zestre a mediul natural pentru generațiile viitoare – atât în ​​Samui, cât și în toată Thailanda.

Credit foto: https://www.tongsaibay.co.th/