Am stat pe Koh Lon vreo trei ore, nu mai mult. Dar au fost suficiente cât să mă facă să plec oftând de neputința expansiunii timpului și a gândului că probabil n-o să te întorci niciodată în locul și momentul ăla…
Koh Lon Este o insulă mititică la sud de Phuket, atât de liniștită, nealterată și neînsemnată, încât nici măcar nu are legături de transport după un orar stabilit; nu poți ajunge acolo decât dacă faci comandă pentru o barcă rapidă cu care străbați cei 1,5 km de la pontonul Chalong (unde să mergi dis-de-dimineață) sau de la Panwa Bali.
Insula se întinde pe doar 3 km lungime și vreo 800 m lățime și, ce fain!, nu există drumuri sau șosele, ci doar poteci de picior; văzută de sus, arată cam așa.
Koh Lon este verde toată, blând deluroasă și împădurită generos. Plajele sale sunt miniaturale, par lăsate acolo de natură doar atât cât să nu crească palmierii direct din apa mării și să aibă unde acosta câte o barcă. Unora, cei sătui de freneticele plaje consacrate, le va plăcea să stea pe Koh Lon – în ciuda faptului că nu ai de ales între prea multe variante de cazare și mâncare, iar prețurile sunt, deh, ca pe insulă. În afară de cele două resorturi, singura așezare de localnici este un sătuc de pescari în estul insulei.
Când am fost acolo, în 2010, invitația fusese lansată de amfitrionul unui prânz memorabil, șarmantul manager de la Evason Six Senses – resort în toată regula, parte dintr-un lanț celebru. Drept siestă, ne-a dus pe Koh Lon să vizităm o „anexă” ascunsă în junglă: un soi de colibă de cinci stele între copaci, spre care urcai câteva minute bune. Senzația cotropitoare a fost că nimic de acum înainte nu are cum să concureze cu priveliștea aia, cu liniștea primordială, cu mirosurile senzual-vegetale ale pădurii tropicale.
Ce le va mai plăcea acolo unora ca mine? Că nu e mare lucru de vizitat/bifat/făcut pe insulă în afară de agreabila activitate de a sta degeaba într-un hamac pe una dintre plajele aproape pustii și de a privi cum apa își schimbă culoarea. Pustietatea are „neajunsurile” ei: nu trec negustori, nu țipă turiști, nu curăță nimeni plajele de scoicile aduse de valuri și nu prea face nimeni snorkeling. Și toate astea la doar 10 minute și 500 baht de cosmopolitul Phuket.
Este o experiență ca o introspecție să petreci acolo măcar câteva ceasuri, tu cu tine și cu natura darnică. Atât cât să înțelegi cât ești de norocos. Și cât îți inducă sentimentul că ești nu la capătul lumii, ci la începutul ei…
Text și foto: Anca Ciuciulin