Fast & Furious. Spectaculosul Muay Thai, la confluența între artă & sport

Parcul Lumpinee este în inima megametropolei Bangkok, iar în inima parcului – adică în Lumpinee Stadium – bate inima boxului tipic thailandez.

Iată o introducere cu referiri… cardiace, în rezonanță cu descrierea acestui sport național: ritm, adrenalină, forță, rezistență, virtuozitate, strategie. Este denumit și „arta celor 8 arme”, căci luptătorii au posibilitatea de a utiliza aproape tot ce poate fi considerat element agresiv într-o confruntare fizică: pumnii, picioarele, coatele și genunchii.

Muay Thai presupune de fapt o coregrafie dură, pe fundalul sonor al tobelor și în aclamațiile suporterilor furibunzi, a căror pasiune vibrează aproape vizibil când cel înfrânt își îmbrățișează adversarul, mulțumindu-i pentru luptă.

Boxul thailandez nu este doar un sport – uneori sângeros, dar întotdeauna spectaculos –, este o artă moştenită din generaţie în generaţie, profund ritualizată şi dominată de onoare.

Istoria Muay Thai se împletește organic cu istoria Siamului. Deşi actualmente un popor paşnic, thailandezii au dezvoltat de-a lungul secolelor un sistem de apărare bazat pe lupta corp la corp, adaptat la terenul accidentat unde aveau loc înfruntările dintre localnici și invadatori. În secolul al XVI-lea, Regele Neresuan cel Mare, el însuşi vajnic luptător, unul dintre cei mai mari eroi ai Thailandei, a transformat boxul thailandez într-o disciplină obligatorie în antrenamentul militarilor. Remarcabil este faptul că tehnicile de luptă s-au îmbinat armonios cu normele morale, reperele religioase şi loialitatea de neclintit faţă de rege.

Sunt sute de mii de practicanți de Muay Thai în Thailanda – majoritatea luptători cu statut profesionist sau în devenire. Atât Casa Regală, cât și preoții buddhiști sunt parte integrantă din autoritățile tutelare ale boxului thailandez de la origini până azi. „Cupa Regelui”, „Cupa Reginei”, „Cupa Principelui moștenitor” și alte evenimente patronate de personalitățile politice ale țării sunt evenimente de prestigiu internațional, fiind locul unde se formează cariere spectaculoase și se dobândește un renume, cel puțin pentru Thailanda, ridicat la statut de legendă. Există milioane de practicanți și fani în toată lumea, iar unele formate profesioniste derivate din Muay Thai sunt printre cele mai populare emisiuni TV de sporturi de luptă, încât se poate vorbi de un adevărat fenomen media.

Muay Thai a devenit azi foarte popular printre femei, care îl percep ca pe un mijloc excelent de a practica un fel de fitness suprem, simultan cu deprinderea tehnicilor de auto-apărare. Evident, bărbații nu pot împărți cu femeile ringul, așa că nenumărate cluburi și tabere de box oferă sesiuni doar pentru femei, unde partenere de antrenament sunt uneori chiar nume celebre dintre luptătoarele thailandeze.

Cât costă să practici Muay Thai?

Prețurile variază de la oraș la oraș: între 300-700 bahts ședința, 2000-3000 bahts pe săptămână și 7000-10.000 bahts pe lună.

Unde poți învăța și practica Muay Thai?

În Bangkok, la Luktupfah Muay Thai and Martial Arts Academy, Jitti Gym, Master Toddy’s Muay Thai Academy, Meenayothin Muay Thai Gym. Dar și în provincii: Lanna Muay Thai din Chiang Mai, Honour Muay Thai în Krabi; în Koh Samui, FitKoh Thailand Fitness Camp (foarte potrivit pentru wellness și pentru cei ce urmăresc să piardă kilograme) sau Punch It Muay Thai Gym (pentru inițiere); în Phuket, la Top Team sau Tiger Muay Thai.

Surse foto: Pixabay, Unsplash, Shutterstock