A mia parte din ce se poate spune despre mătasea thailandeză

De la mega mall-urile din Bangkok până la pieţele nocturne din Chiang Mai sau tarabele înşirate pe uliţe în Mae Hong Son, la muchia junglei, în ţara asta mustind de culoare nu-i chip să eviţi una dintre cele mai exotice experienţe tactile: contactul cu mătasea thailandeză.

Trei ore. Atât am putut să fac față orgiei cromatice din piaţa de noapte. Sunt la Chiang Mai, e ora 23, tocmai bine pentru o imersiune în Kad Luang (sau Royal Market), situat pe Chang Klan Road, chiar în centrul oraşului de pe Râul Ping.

Înmulțiți cu 100 tot ce vă imaginați în materie de produse artizanale și veți avea o idee despre desfrâul negustoresc din piața de noapte. Straturi peste straturi de şaluri, bluze, rochii, pantaloni, fuste din vârtejul cărora cel mai complicat lucru a fost să aleg culoarea. Simt că nu mi-ar ajunge o noapte întreagă…

Apoi, dată fiind apropierea de manufacturi, preţul produselor e mai atractiv decât la mall – adică ideal pentru a cumpăra suveniruri din mătase. Așadar, bifez câteva eşarfe, trei saronguri și o fustă-pantalon cu motive tradiţionale în țesute în tehnica ikat (care merită un capitol întreg și o admirație până la cer!). Problema e că, paradoxal, nu-ţi vine să te tocmeşti, deşi ai fost sfătuit s-o faci. Nici nu prea ai de ce; faci rapid în minte conversia baht-euro-leu și constați că ieși pe plus. Apoi, vânzătorii sunt delicați, nu au agresivitatea mercantilă din lumea arabă. Totuși, aici suntem în Asia Surâsului!

Mă dau dusă cu greu, frântă și cu retina arsă de culorile senzuale ale mătasii thailandeze. Atât de vii, atât de netemperate, că eu una sunt tentată să le categorisesc drept kitsch. Da’ de unde, ce kitsch… e rafinament natural şlefuit de secole.

Plonjeul cel mai autentic în universul coconilor de mătase e însă în sate, în comunitățile tribale – acolo unde nu ai voie să nu cumperi ceva. Obiecte aparent modeste, eşarfe şi şaluri, bijuterii din alamă, ceramică şi statuete uitate de vreme stau pe tarabe înguste, prăfuite, înduioşătoare şi se ard în soarele năpraznic din San Kampaeng, Ban Nam Phiang Din sau Akha Baan Lor Cha…

Turiştii nu prea le dau atenţie; faţă de oferta comercială a oraşelor, de ce ar cumpăra de aici mătase colorată pe alocuri neuniform, cu fire inegale şi ciucuri destrămaţi?!

Uite de ce. Pentru că e autentică, pentru că imperfecțiunile dau identitate, pentru că artizanalul are farmecul său unic. Şi pentru că e fair.

Programele OTOP – One Tambon (subdistrict) One Product – iniţiate în 200, sunt destinate încurajării comunităţilor rurale prin stimularea antreprenorilor şi micilor producători locali, de la selecţia materiilor prime până la promovarea eficientă şi marketizarea corectă. Se alege un produs reprezentativ şi de calitate din fiecare sat/district care primeşte un atestat oficial de branding drept „starred OTOP product”. Mai mult, sunt magazine din mediul urban care returnează comunităţilor rurale întregul profit obţinut din comercializarea produselor locale, alimentare sau manufacturate. Sunt peste 36.000 de grupuri OTOP în toată ţara, iar marele merit este că dă producătorilor sentimentul că sunt parte a economiei globale, cu efecte benefice asupra sistemelor locale de sănătate şi educaţie.

Până la urmă, un astfel de obiect poate nu are rafinamentul unui Jim Thompson, dar poartă cu siguranţă o încărcătură unică… Căci morala şi comerţul fac, uneori, casă bună.

Text: Anca Ciuciulin

Fotografii: Anca Ciuciulin / Shutterstock.com