Performanța din Krabi

Text: Anca Ciuciulin
Foto: Tourism Authority of Thailand

Are toată recuzita unei scenografii tipice unui voiaj exotic: puzderia de insule fermecătoare, nelocuite, cu ape diamantine și senzația unui început de lume ideală… Marea e foarte albastră și limpede, plajele sunt foarte-foarte albe, flora și fauna foaaaaarte spectaculoase. Și totuși, Krabi reușeste să nu fie sufocat de industria turismului galopant, în comparație cu Phuket și Koh Samui.

Provincia e renumită pentru coasta cu stânci de calcar și abundența de insule complet nelocuite. Orașul Krabi, mica și liniștita capitală de provincie de pe Râul Krabi, e locul unde pleacă turiștii spre plaje și insule sau, în direcția opusă, spre mlaștinile cu mangrove – unde poți face o excursie absolut memorabilă. De la debarcaderul Khao Pha pornesc pitoreștile bărci lungi, cu ciocurile lor semețe, și străbat labirintul de canale dintre magrove – a căror faună e ca o incursiune în manualul de zoologie…

O mare parte din coasta și insulele din Krabi se află sub jurisdicția Parcului Național Marin Ko Phi Phi-Nat Nopparat Thara, ce se întinde pe o arie de 390km pătrați. La limita lui de sud-est, alături de gura de vărsare a râului Krabi, se află cea mai ciudată atracție, Cimitirul de scoici Su San. Această curiozitate geologică constă în straturi de fosile formate din scoici pietrificate, sedimentările seamănă cu plăci uriașe de beton – doar că datează de acum 40 de milioane de ani. Sediul Parcului se află la capătul sudic al coastei dantelate și al plajei Nopparat Thara. Este o plajă întinsă, mărginită de arborii casuarina, mai liniștită și mai tradițională decât alte plaje din Krabi; e drept că în weekend atrage mulți localnici cu familiile, dar în restul săptămânii este aproape pustie. Poți locui în bungalourile modeste, dar dichisite, închiriate de la localnici. Dacă la asta adaugi și că, în timpul refluxului, poți ajunge la câteva insulițe și pe jos, nu doar cu barca, ai tabloul unui paradis ce merită bifat dacă ajungi în Krabi.

Și dacă tot ești acolo, poți face… alpinism. Mărețele stânci din Phra Nang izolează plaja de restul insulei Krabi și sunt un soi de mecca pentru cățărători din lumea întreagă. Au peste 500 de trasee, cu diferite grade de dificultate, iar școlile de alpinism din oraș oferă cursuri de o jumătate de zi, de o zi întreagă sau de trei, și poți închiria echipament la prețuri rezonabile. O idee bună, dacă vrei să asimilezi întregul patrimoniu natural idilic al locului, este nu doar să închiriezi o barcă pentru o excursie dus-întors, ci mai degrabă să tocmești un ghid, care va fi încântat să îți arate insulele Hong, Dang, Lading, Pakbia și Rai, dar și insulițe minuscule și golfuri tainice, pe care numai acești „sea gypsies” le cunosc, piatră cu piatră, frunză cu frunză, val cu val.