Provincia este vârâtă în nordul hărții, spre granița cu Burma, iar orășelul omonim pare tihnit și inofensiv, cu ritmul său rural ancestral. Doar că, o dată pe an (spre sfârșitul lui martie și jumătatea lui aprilie), Mae Hong Son își triplează populația pe durata unei ceremonii unice în Thailanda: Poi Sang Long, sau intrarea în ordinul călugărilor buddhiști a tinerilor novici. Membrii comunităților Shan – numiți și Thai Yai, ce le sunt thailandezilor un soi de veri din Burma vecină – din Mae Hong Son, Chiang Mai și Pai organizează trei zile de ceremonii fastuoase, străzile sunt pline de muzicanți și dansatori. După trei zile de ceremonii și periplu pe la temple, un adevărat fluviu uman umple curtea Templului Chong Klang. Poi Sang Long este un eveniment anual pentru care merită să vă alocați timp. Alte motive: vizitați tărâmul sacru al templelor gemene Wat Chong Klang și Wat Chong Kham, apoi o fermă ecologică creată pe o fostă plantație ilegală de opium, gustați o specialitate locală unică din Tiger peanut, profitați de izvoarele termale de la Sai Ngam.
Ponturi: Stați o noapte-două în orășelul Pai, printre cei mai relaxați și nepretențioși turiști, căci acolo e un soi de Vama Veche…
În oraș există aeroport, iar din Chiang Mai se poate ajunge pe celebra șosea cu peste 1000 de curbe peste munți și peste văi – cel mai spectaculos traseu rutier din Thailanda.
Cover foto: © Tourism Thailand