În materie de mătase țesută, Surin este deja vedeta Thailandei; dar micul sătuc Ban Tha Sawang a sporit exponențial reputația provinciei prin superbele brocarturi cu fir auriu „Chansoma”, lucrături extrem de complexe ce fac cinste tradiției mătăsii thailandeze. Proiectul de recuperare și revigorare a cultivării viermilor de mătase s-a bucurat de sprijinul Reginei Sirikit și se află sub protecție regală a patrimoniului cultural.
Surin are însă și altă emblemă legendară: elefanții. Cea mai mare rezervație din lume este Ban Ta Klang Elephant Village, unde triburile locale coabitează natural cu prietenii pachiderme, celebrând importanța acestora de-a lungul istoriei și economiei regatului.
Ruinele khmere din parcul istoric Prasat Ta Muen sunt cele mai ample repere arhitecturale – o comoară arheologică ascunsă în pădurile adânci din Munții Dangrek, la granița cu Cambogdia, iar Parcul silvic Phanom Sawai este binecuvântare, la propriu, deoarece pe cele trei vârfuri muntoase sunt amplasate statui ale lui Buddha și ale altor zeități sub auspiciile cărora călătorul își regăsește calmul și seninătatea.