Tatuajul Sak Yant, o tradiție sacră

Un desen cu origini străvechi poate fi un memento original al călătoriei în Thailanda.

Poate ați văzut deja elementele grafice ce împodobesc spatele unor localnici… Cunoscute ca Sak Yan în thailandeză, desenele magic-religioase cu cerneală neagră au o istorie de două milenii și derivă din cultura triburilor animiste Tai din sud-vestul Chinei și nord-vestul Vietnamului. În timp, modelele complicate au preluat și elemente de conținut brahmanic și buddhist – paleta simbolurilor mergând de la reprezentări pur geometrice până la figuri de animale, zeități, scene de luptă etc. Se consideră că acestea conferă purtătorului puteri magice, sunt aducătoare de protecție, noroc, carismă.

Nu se consideră o lipsă de respect dacă dorești să fii tatuat de un adevărat maestru Sak Yant, chiar dacă nu ești buddhist. Până la urmă, un tatuaj Sak Yant este o reprezentare spirituală a dorinței sau intenției încărcate energetic, a căror putere stă în gândurile și acțiunile persoanei respective. Așa că, moralmente, ar trebui să își facă acest tatuaj doar cei care cu adevărat vor să fie oameni mai buni. Nici nu e greu, de fapt, să urmezi învățăturile buddhiste: să nu minți, să nu ucizi, să nu furi, să nu râvnești la partenerul altuia, să nu fii infidel. Vă sună cunoscut?

Desenele nu includ texte magice cu cuvinte din thailandeză sau khmeră (limba vorbită predominant în Cambodgia), ci dintr-o formă arhaică a limbii Pali și vechile scrieri Khom. cambodgiană. Pot fi amplasate pe spate, pe brațe și pe lateralele toracelui. Femeile nu pot fi tatuate în jurul sânilor (sau zona sânilor să fie expusă) sau mai jos de talie. Bărbații pot fi tatuați pe coapse.

Tatuajele sunt realizate manual de către un călugăr sau un „ajarn”, persoană instruită ani de zile în această practică și care a studiat „artele magice”; nu orice tatuator poate face cu adevărat un Sak Yant benefic.  

Desenul se execută folosind tija tradițională din bambus, cu ace de unică folosință, iar prețurile pentru Sak Yant depind de dimensiunea / suprafața desenului, de complexitate și de a designului și variază mult. gradul de măiestrie a artistului. Ca exemplu, Ajarn Noo – cel care a făcut tatuajul Angelinei Jolie – are acum prețuri de 3.000 – 5.000 USD. La centre precum Sak Yant Chiang Mai prețurile sunt între 60 și 200 USD.

În temple, cum ar fi Wat Bang Phra din provincia Nakhon Pathom, se merge pe sistemul de donații – o parte de câteva sute de Baht către călugărul respectiv, altă parte sub formă de ofrande către templu.

Oricum, vă sugerăm să luați în considerare numai centrele specializate, ce au practicieni experimentați și recenzii bune. Spre exemplu, la Hotelul The Siam există un salon special dedicat unde vă puteți face o programare.  Recomandarea maestrului tatuator – care este însoțit permanent de traducător – este să începeți cu un simplu Hah Taew (cu cele 5 linii verticale ) sau Gao Yord (cu 9 linii) pentru a vă asigura că puteți gestiona natura experienței.

Text: Anca Ciuciulin

Credit foto: Tourism Authority of Thailand / TheSiamHotel