Galeria ospitalității: cele mai faine hoteluri din Thailanda (II)

Pe lângă frumusețea și bogăția cu care natura a binecuvântat Siamul, mai sunt și minunile făcute de mâna omului. Printre acestea, hotelurile și resorturile care – indiferent de numărul de stele – merită cel puțin vizitate, dacă nu și locuite un pic.

Kimpton Kitalay Samui

Această proprietate, aflată la mai puțin de 15 minute cu mașina de Aeroportul Koh Samui, este o enclavă de ospitalitate accentuată de farmecul edenic al plajei Choeng Mon. În decorul tropical tipic thailandez se cuibărește complexul hotelier conceput pe principiile traiului dintr-un sat de pescari – în ideea de a oferi oaspeților experiența existenței în preajma mării.

Kita înseamnă „cântec” în thai, iar lay este o referire la populația Chao Lay – numiți și „oamenii mării”. Așadar, însuși numele Kitalay este un tribut adus spiritului comunitar al nativilor din zona insulară / din regiune.

Ce are de etalat Kimpton Kitalay spre justificarea stelelor care o încununează? În primul rând, 138 de camere și apartamente cochete, dintre care 21 de vile chiar pe țărm, cu piscine private și acces direct la mare. Apoi, cinci restaurante și baruri decorate îndrăzneț și inedit, piscine cristaline umbrite de palmieri, un centru SPA cu o abordare modernă a noțiunii de wellness tradițional thailandez. „Inventarul ospitalității” la Kimpton Kitalay este completat de un centru de fitness și un club pentru copii.

Cum se poate petrece timpul? Adică în afară de lungile momente când doar stai și admiri priveliștea și îți dorești să nu se termine vacanța… Păi poți explora insula pe jos sau pe bicicletă; poți lua cu tine un coș de picnic în care ai strecurat prevăzător ceva produse de patiserie de la Cafeneaua Hom. Înapoi la hotel, te oprești la Fish House și te bucuri de fructele de mare locale; după aceea, stai puțin pe gânduri căci va fi greu să alegi dintre bunătățile de la Cafeneaua Lanai. Oricum, la orice oră, te poți răcori cu delicii gratuite din căruciorul cu înghețată la Shades, barul de lângă piscină. Am spus deja că toate, toate se află pe malul mării, da?

Până la urmă, ecuația fericirii își poate găsi rezolvarea în echilibrul dintre lentoare, simplitate, nonșalanță și bucuria micilor detalii… Adică tocmai ceea ce vrem de la viața pe insulă și ceea ce are de oferit Kimpton Kitalay Samui.

Credit foto: https://www.kimptonkitalaysamui.com/