Înainte de a filma DiCaprio ultimul succes de pe Netflix, intitulat Don’t look up (pentru cei trei români care n-au apucat să-l vadă), a venit la mine și mi-a zis: „Măi Pikasea, mergeți și voi să descoperiți adevărata Thailanda, nu de alta, dar e fabuloasă și ultima dată când am fost eu acolo, pe o plajă, am făcut-o celebră în toată lumea. Și apoi au închis-o, că nu mai aveai loc să îți faci nici măcar un selfie amărât”. Și ne-am dus, preț de 30 de zile fa-bu-loa-se.
Am mers în primul rând pentru experiențe. Nu pot nega discrepanța uriașă între un resort de 4-5 stele din insulele superbe de aici, unde te poți caza la niște prețuri derizorii (încă) și costurile unei experiențe similare în Europa. Dar nu asta ne-a convins, chiar dacă unele bungalow-uri sunt construite spectaculos în mijlocul junglei și ieși dimineața pentru a lua micul dejun fix pe malul mării, în nisip, într-unul dintre cele mai senzaționale golfuri dintr-o insulă absolut necomercială. Căci pentru noi, împătimiți cuceritori liberi ai golfurilor venind dinspre mare, tot velierele și catamaranele rămân cele mai eficiente instrumente.
Eu i-am zis lui Leo: „Măi băiatule, bagă-ți mințile-n cap, adevărata Thailanda nu e în Maya Bay. Ce e răpitor la țara asta e fix mixul, ca pliculețul acela magic, ce conține ingredientele perfect echilibrate pentru a-ți conserva gogonelele și castraveții”.
Aici e vorba de locuri, de cultură, de mâncare, de obiceiuri, de zâmbete, izvorâte de fiecare dată antagonic cu ceva. Dacă mă gândesc la Bangkok, fix lipit de câte vreun zgârie-nori (din aia adevărați, care chiar zgârie, ce l-ar face invidioși până și pe cei mai entuziaști miliardari neaoși) o să găsești trei dughene, antrenate pe câte două roți de câte un thailandez neobosit și dornic să te facă să încerci, măcar o dată, chiftelele alea înșirate pe câte-un băț de frigăruie, o clătită croită pe loc fix pe gustul tău sau o porție delicioasă de #mangostickyrice (pe cea din urmă e greu să o refuzați).
Sunt mișto festivalurile de street-food de la noi; dar noi ne bucurăm cu adevărat de o formă cool-urbanish-o-hipsterească, cu barbă și mustăcioară, a unui concept mult prea viu și diferit. Până la urmă, street-food-ul de aici a pornit din piețe imense și mult prea aglomerate, într-o continuă mișcare browniană infernală.
Maratonul nostru thailandez a însemnat cam așa: șase zboruri cu avionul, peste 20.000 de kilometri, 12 destinații complet diferite, peste șapte insule explorate, 30 de Giga de net (care ne-au ajuns la mustață) și alocația copilului, în care ne-am încadrat la fix. Știți că de obicei, când eram copii și plecam în tabără, pe la mijlocul săptămânii dădeam telefon către părinți pentru suplimentarea fondurilor. De data asta, ne-am organizat ceas, cu un buget optimizat și echilibrat în care ne-am încadrat al naibii de bine (nu mai pun că ne întoarcem și cu 700 de baht acasă și nici nu am intrat în rezervele pentru urgențe).
Revenind la mix, e foarte tare și divers. Thailanda are miros. Și miroase al dracului de bine, a distracție, explorare, aventură, arome și fericire. Nu putem să intrăm într-un joc al comparațiilor, dar apusurile în mare văzute de pe insule sunt de-a dreptul răvășitoare. Asta dacă nu îți sare câte o maimuță în cap, dornică să șterpelească aproape orice.
Pe scurt. Nu veniți aici pentru conturile voastre de insta, ci veniți deschiși și dornici să vă bucurați de tot ceea ce vă poate oferi această destinație. Nu rămâneți captivi în resorturi, ieșiți să explorați și să descoperiți, pentru că zidul complexului vă desparte de o altă ligă de experiențe frumoase.
Hai în #PikASIA! Trust me, it’s fabulous!
Text și fotografii: Marius Pikaso