Știu cum e să îți drămuiești banii, timpul și atenția. Să strângi leu pe leu pentru că ai visat să ajungi în Thailanda. Să cauți cu săptămânile zboruri convenabile, să vânezi oferte, să te împrietenești cu Agoda.com pentru cazări unde și cum vrei, să cântărești dacă nu cumva e mai bine să iei trenul și nu avionul între două destinații – pierzi timp, câștigi bani? Am făcut research cu o tenacitate de care sunt uimită și acum. Una dintre concluzii despre organizarea unui voiaj în Thailanda: o fi zborul internațional scump, dar compensează cu accesibilitatea traiului acolo: cazări decente la prețuri simpatice, mâncarea infim de ieftină.
Totul e că, dacă tot ai ajuns acolo, să te răsfeți cu acel lucru pe care nici bogații nu și-l pot cumpăra: timpul. Nu te gândi că îți ajunge o săptămână. Chiar și acum, după atâtea călătorii în Siam, mie tot îmi trebuie două zile la început să îmi reglez senzorii la acel univers atât de diferit, buimăcitor și intens, ca să nu pierd nicio senzație. Și tot irosesc, spre final, ultimele două zile înainte de plecare cu o melancolie la limita tristeții. Ce câștig între aceste două stări? Timpul de a acumula minuscule „piese” de memorie vizuală, olfactivă, tactilă, auditivă din care să rezulte un puzzle afectiv. Sună prea metaforic?
Iată exemplificarea: orașul meu de pus la inimă este Chiang Mai, vizitat de câteva ori, în lung și în lat și în diagonală. Cea mai lungă etapă a fost de 8 zile legate, când mi-am oferit – și-am oferit – darul timpului. Fără ceas, fără hartă.
Așa că am luat-o agale, pe străzi mărginașe și pustii sau pe artere aglomerate, prin piețe asurzitoare, colorate și mirositoare, prin parcul de lângă Universitate sau prin cartierele de pe malul drept al râului Ping… Printre elevii ciripitori ieșiți în pauză, printre șoferii de tuk-tuk moțăind la umbră, printre vânzătorii de mâncare din piața de noapte.
Prin cotloane și unghere, pe după uși, pe lângă ziduri. Acolo unde se întâmplă viața când ai timp să-i vezi detaliile. Acolo e câștigul.
Text și fotografii Anca Ciuciulin