Am ajuns prima oară la Muzeul Sbun-nga (cu variantele Sbunnga sau Saban Nga) mergând pe mâna ghidului ce a insistat să treacă în program acestă vizită*; am fost sceptică la denumirea din program („cel mai vechi muzeu din Thailanda, cea mai mare colecție de exponate”). Eu una, când citesc superlative de genul ăsta, intuiesc clișee de aburit turiștii și nu prea mă înșel. De data asta, mă bucur enorm că m-am înșelat!
Nu știu dacă a fost intenția domnului Akadet Nakkabunlung – proprietar, fondator și administrator al muzeului – de a crea un preludiu sau poate de a masca amploarea și valoarea colecției printr-o intrare modestă, printr-o poartă ce pare a unei curți domestice. Acolo sunt expuse carpete din catifea cu cerbi, „Răpirea din Serai” și „Cina cea de taină”. Nu glumesc.
Amuzați de kitsch-ul din anticameră, pășim pe mocheta din plastic verde imitație de iarbă proaspătă și stăm la umbră în șopron până ne vine rândul să intrăm, gândind cu ironie „hai că începe bine”.
Suntem invitați într-o cameră de 3 x 4 m, ca o sufragerie scundă și modestă de bloc, cu masă în mijloc și regulamentarele portrete regale și postere pe pereți. Dacă nu mirosea atât de tare a bețișoare arzânde, m-aș fi concentrat să văd dacă are și pește din sticlă pe televizorul unde ni s-a prezentat un film educativ despre istoria țesăturilor și costumelor tradiționale siameze. Daaaar…
Dar de aici încolo, rezerva mea sceptică s-a transformat în uluială și admirație autentică. Recunosc că restul încăperilor au depășit nivelul reclamei superlative; am parcurs cele 3-4 camere într-o oră – și aș mai fi stat. Explicațiile entuziastului proprietar erau complete și erudite, ni s-a atras atenția la detalii și simboluri, la contextul din care a apărut o anumită ținută sau de ce pantofii aveau formă de rățușcă sau când și de ce a apărut combinația de dantelă europeană alături saronguri din Regatul Lanna.
Am aflat și cum funcționau superstițiile legate de desenele magice de pe cămășile luptătorilor, șamanilor și fermierilor. Pe scurt, am avut parte de o lecție densă, un conglomerat de istorie, identitate națională, straturi sociale, meșteșug în fir de aur sau de cânepă.
Muzeul – îl găsiți și drept Saban Nga Ancient Silk – chiar este cel mai vechi muzeu textil din Thailanda. Și chiar găzduiește peste 6.000 de exponate rare și vechi. Impresionanta colecție privată include costume și textile istorice care acoperă sute de ani, evidențiind atât stiluri vestimentare specifice familiei regale, cât și straiele oamenilor de rând din nordul Thailandei. În plus, pe lângă textile, domnul Akadet Nakkabunlung a colecționat bijuterii și artefacte tradiționale, oferind vizitatorilor o perspectivă palpabilă la propriu asupra bogatei moșteniri culturale a regiunii.
Printre exponate se numără textile ale etniei Thai Lue, cunoscute pentru designul „Lai Nam Lai” sau „Apa curgătoare”, precum și piese elaborate ce provin de la populația Lao, recunoscută pentru tehnicile sale rafinate de țesut. De asemenea, muzeul expune robe și ținute de ceremonie formale purtate de familia regală, inclusiv ținuta de încoronare a unui prinț thailandez, extrem de frumos decorată cu paiete metalice și pietre prețioase. Fotografiile de epocă sunt un argument vizual echilibrat, oportun plasate în muzeu lângă exponate.
Vă spun, e un regal pentru ochi și suflet, un popas binevenit în Chiang Mai la orele amiezii, căci acolo e răcoare – noi l-am vizitat după ce am coborât de la Doi Suthep – și a fost ca o continuare organică a istoriei din templele aurii de pe munte.
Iar la plecare, nici măcar carpetele alea de afară nu mi s-au mai părut kitsch, ci de-a dreptul duioase… Cumva în rezonanță cu apetența thailandezilor pentru mixuri artistice de tot felul.
*Vizitele se fac pe bază de programare, tururile durează aproximativ o oră. Se percepe o taxă modestă de 200 THB de persoană pentru această experiență remarcabilă.
Text și fotografii: Anca Ciuciulin