Localnicii sunt, în general, zâmbitori și amabili, iar în particular sunt conservatori, sensibili, decenți, respectuoși. Turiștii sunt, uneori, cam prea exaltați, exuberanți, frenetici, vocali, stridenți chiar. Ca să puteți găsi o cale adecvată și armonioasă de interferență culturală și comportamentală cu poporul zâmbitor, vă sugerăm să evitați următoarele (fie și involuntare) gafe de etichetă și protocol.
1. Este ofensator să expuneți suprafață mare de epidermă dacă vă aflați în alte locuri decât plaja. În temple este inacceptabil cu umerii și genunchii dezgoliți. Puteți extinde interdicția în muzee, sau instituții oficiale, sau în restaurantele unde luați masa cu thailandezii. Pudoarea va fi apreciată.
2. Mergeți în vizită la un localnic? Două sfaturi: luați un cadou, cât de modest și, neapărat, lăsați încălțămintea la intrare.
3. Oricâtă afecțiune simțiți pentru un thailandez, fie el adult sau prunc, nu îi atingeți capul. Este considerat cea mai sacră parte a corpului, iar picioarele, cele mai nevrednice. Nu le întindeți către cineva, nu le puneți pe mese, spătare de scaune în autobuz etc. Tălpile pe podea – e axiomă.
4. Ca musafiri în Țara Surâsului, respectați oamenii locului și nu uitați: „Regelui și familiei regale li se datorează respectul suprem”. Este o regulă care se aplică oriunde în lume: dați dovadă de respect față de oamenii în a căror țară vă aflați și respectați legile locului.
5. Poate părea paradoxal, dar thailandezii au, în general, moravuri sexuale conservatoare. Iar afectele se țin în spațiul privat; nu se sărută, mângâie, pipăie sau – Doamne ferește! –, în public. Păstrați exemplul discreției lor.
6. Aceeași reținere elegantă se recomandă și în gesturi uzuale. Gesticulați puțin, blând și reținut. Nu trântiți lingura în farfurie, paharul pe masă, nu smulgeți ce vi se dă, nu azvârliți ce aveți, nu împingeți, nu smuciți. În fața unor replici dure, vehemente, sau manifestări de furie ori nervi vor lăsa perplex orice thailandez autentic, ce va ignora cu noblețe orice stridențe verbale. Din orice comunicare, excludeți postura cu mâinile în șold sau în buzunare. Denotă că sunteți nervos sau iritat, deși europenii ar intrepreta drept atitudine dezinvoltă și comodă.
7. Curățenia corporală e aici la rang de religie. Thailandezii preferă să nu cumpere de mâncare, dacă nu au bani și de săpun. Aveți grijă ca hainele să vă fie curate mereu, fără pete, să nu miroasă urât nici după o zi de alergat printre ruine sau piețe. Găsiți o metodă de reîmprospătare frecventă.
8. Dacă donează ceva călugărilor, dacă vor să converseze sau să le stea alături, femeilor le este interzis să îi atingă. Vor trebui să păstreze cea mai respectuoasă distanță și să pună darurile numai în coșul sau vasul purtat de călugări.
9. Wai, gestul împreunării mâinilor și plecării capului este un salut de care vă rugăm să îl faceți mereu și oriunde. Orice abuz va fi răsplătit!
Regulile de comportament când vizitați templele buddhiste
Responsabilitate culturală – sau diferența dintre un turist ignorant și un vizitator respectuos
Da, știm că e foarte cald, doar suntem în Asia de Sud-Est. Totuși, când vizitați un locaș de rugăciune buddhist pășiți pe pământ sfânt, așa cum este cazul în orice așezământ religios, fie templu, biserică, moschee, catedrală; se cuvine întreaga reverență a respectului, manifestată prin ținută, comportament și atitudine. Altminteri, să nu vă mirați dacă un buddhist practicant vă va atrage atenția asupra greșelilor de etichetă și protocol, căci statutul de turist turbat de caniculă nu absolvă, totuși, impolitețea.
Salut simbolic. Atunci când intră în încăperea unde este altarul, un practicant al buddhismului va face trei mătănii cu fața către altar, ca simbol al faptului că se predă pe sine și își manifestă dorința de a exista în beneficiul tuturor ființelor de pe lume. Vizitatorul însă va înclina doar capul, cu mâinile împreunate. Nu, nu înseamnă că vă „trădați” propria religie, ci că doar vă respectați gazdele.
În picioarele goale. În temple, întotdeauna, se intră fără încălțăminte. Probabil veți vizita mai multe pe zi, așa că puteți să vă eficientizați descălțarea și încălțarea purtând șlapi sau mocasini. Iar dacă sunteți nevoiți să legați șireturile pantofilor sau adidașilor, nu bombăniți, nu vă lamentați, doar țineți minte cu ce trebuie să vă încălțați a doua zi.
Capul să fie descoperit, în schimb trebuie acoperit cât mai mult din restul trupului atunci când se intră în temple sau încăperi unde este un altar închinat lui Buddha. Decența impune ca măcar umerii și genunchii să fie acoperiți. Adică nu în maieu, șort, bermude, fustă scurtă. Templele și alte obiective turistice intens vizitate pun la dispoziție chimonouri. Dar cel mai practic este să aveți mereu un șal mare și ușor, care poate înveli aproape întregul corp. Inclusiv bărbații își pot improviza un sarong peste bermude.
Este dovadă de respect ca nivelul la care țineți capul să fie mai jos decât statuile sau imaginile lui Buddha și decât călugării, călugărițele și oamenii vârstnici; toate acestea sunt simboluri care nu se ating, mai ales capul nu se atinge sub nicio formă. Poate fi fascinant pentru un occidental să vadă prima oară un Buddha culcat; totuși, nu vă apropiați prea mult în încercarea de a face fotografii, iar dacă este posibil, îngenunchiați așa fel încât capul dumneavoastră să fie mai jos de statuie.
Cum (nu) se stă. Nu se stă cu picioarele întinse cu talpa înspre altar sau înspre un călugăr, căci este un semn al lipsei de respect. Iar cei care se lungesc pe podea dau dovadă de crasă indolență – vor arde în iad. Mă rog, nu chiar imediat, dar ați prins ideea. Postura acceptată este să se stea pe jos sau pe o pernă, cu picioarele încrucișate. Dacă această poziție este dificilă din perspectiva unor probleme fizice, este permis să se stea pe un scaun, în spatele încăperii cu altarul.
Cum și pe unde se merge. În temple, vizitatorii se vor deplasa întotdeauna de-a lungul laturii drepte, căci această acțiune simbolizează profunda reverență către Buddha. Dacă intră un grup mare dintr-o dată, fiecare se va muta din dreptul ușilor pentru a evita perturbarea fluxului. Nu se calcă pe prag, ci se pășeșe peste el. Când o altă persoană, fie și laică, se roagă, nu este politicos să se treacă prin fața ei. Veți vedea că materialele, cărțile și recuzita religioasă nu se țin pe jos sau în locurile unde s-ar putea așeza cineva, ci numai pe mese sau perne. Nu e voie să se pășească pe deasupra lor.
Conversațiile trebuie limitate la minimum în templu sau în preajma altarului, pentru a nu tulbura pe cei ce stau în liniște, meditează sau se roagă. Uneori sunt plasați în locuri unde nu-i vedeți. Nu vă manifestați afecțiunea către partenerul de călătorie, chiar dacă sunteți în luna de miere. Thailandezii sunt extrem de pudici în general, cenzurați-vă și dumneavoastră măcar până ieșiți din templu, dacă nu până la hotel.
Femeilor le este interzis să atingă persoanele din templu, dacă vor să le doneze ceva, să converseze sau doar să le stea alături. Vor trebui să păstreze cea mai respectuoasă distanță și, în tăcere, să pună darurile numai în coșul sau vasul purtat de monah.
Ofrandele. Actul de a dărui călugărilor obiecte sau alimente este de fapt gest cultural, de acumulare și dezvoltare a înțelepciunii și calităților spirituale. Orice act realizat cu motivația virtuții aduce binefacere, și, cu cât mai „pur” obiectul donat, cu atât mai mare beneficiul spiritual personal. Când un novice sau orice persoană solicită îndrumare, binecuvântare, sfat sau învățăminte de orice fel, este indicat și aducă o ofrandă: flori, tămâie, fructe, lumânări sunt cele mai uzuale donații făcute către mintea luminată de Buddha; turiștii sunt la fel de bineveniți, chiar dacă monahii nu sunt și învățatorii lor.
Când aprindeți bețișoare parfumate, candele sau lumânări, nu stingeți flacăra suflând în ea, ci vânturând mâna.
Concluzia? Informați-vă și conformați-vă normelor de protocol.
Încercați să fiți apreciați și admirați pentru reverența dumneavoastră.