Thailand International Food Festival
Din antichitate, poporul thailandez a învățat să mănânce și să aprecieze ceea ce i-a oferit mama natură. S-au creat și perpetuat rețete și tehnici de gătit bazate pe ceea ce era disponibil în fiecare sezon. S-au descoperit și cultivat proprietățile medicinale ale fiecărui aliment crud ce ajută trupul (și mintea) să se adapteze climei. De aceea, bucătăria thailandeză autentică este atât de sănătoasă – pe lângă savoarea și binecunoscutele condimente ce o caracterizează.
La final de septembrie, când se termină sezonul ploios și începe să adie briza proaspătă, Phuket găzduiește acest festival gastronomic. Participă chefi thailandezi și internaționali ce își etalează competențele „picante” prin demonstrații live și creații culinare inedite.
Festival of the 10th lunar month
„Lunar month” este intervalul dintre două nopți succesive cu lună plină (vreo 4 săptămâni); în general, e tot 30 de zile, dar care nu corespund fix zilelor din lunile calendaristice.
În ciuda aproximării, se celebrează cu mare fast în Nakhon Si Thammarat, undeva între 1 și 15 septembrie, când localnicii dăruiesc mâncare de sufletul strămoșilor.
Pomenile și donațiile au un rol religios esențial în acest festival, pe lângă spectacolele folclorice din fața primăriei orășenești de lângă templul Wat Phra Mahathat.
Cursa bărcilor lungi, Phichit
Festivalul este organizat în fiecare an în timpul perioadei postului buddhist thailandez (în septembrie sau octombrie) lângă râul Wang Thong, în zilele în care nivelul apelor sale este cel mai ridicat. Bărcile folosite la festival sunt construite din lemnul unor copaci special aleși pentru a fi de bun augur. Participanții se antrenează temeinic și pregătesc echipajele de canotaj pentru a fi în formă în ziua cursei.
Vizitatorii asistă cu entuziasm la cursă și admiră fiecare ambarcațiune în parte, decorată în spiritul credinței locale. În timpul festivalului, există și o paradă a bărcilor, o competiție Miss beauty, spectacole culturale și standuri de vânzare a produselor locale.