S-a nimerit să stau în acest loc, într-una dintre cele mai muntoase provincii thailandeze, chiar în anul în care a fost dat în folosință Fern Resort – aflat la 15 minute cu mașina de centrul orașului și de aeroportul Mae Hong Son. Proprietarii au avut instinctul să lase natura să pară stăpâna, să nu dea impresia de nou-nouț, nimic nu părea scos din țiplă – căci ideea acestui resort din buza parcului național a fost simbioza cu vegetalul; aici am văzut cum decorul era lăsat fix așa cum deciseseră anotimpurile și ploile, cu trunchiuri și ramuri căzute, frunze gigantice, liane senzuale și frunziș misterios; o lecție de permanentă reciclare, o suită a ciclurilor vegetale în care omul nu are voie sau nevoie să intervină. Aici guvernează respectul necondiționat față de junglă.
Și față de arhitectura tradițională a tribului Shan: toate camerele și bungalourile au pardoseala și lambriurile din lemn și balcoane spre grădină sau spre pădure; totul miroase a verde, a crud, a lemn. Experiența senzorială a inclus fondul sonor unic al păsărilor junglei și șopotitul pârâurilor. (Bine, și faptul anecdotic că am găzduit la rându-mi, în valiză, câteva zeci bune de furnici simpatice – dintre care unele au ajuns chiar pe Otopeni.)
Dar de ce am ajuns în Mae Hong Son, orășel în general un pic adormit și oarecum inofensiv, dintr-o provincie vârâtă în nord, spre granița cu Myanmar?
Pentru a surprinde o ceremonie unică în Thailanda: Poi Sang Long, sau intrarea în ordinul călugărilor budiști a tinerilor novici. De unde urbea provincială moțăie 360 de zile pe an, vine o vreme când străzile înguste se vor umple cu muzicanți, cu localnici gătiți foc și turiști cu ochii cârpiți, păr ciufulit și aparate de fotografiat gata armate.
Deși pe durata ceremoniilor orașul își triplează populația, turiștii rămân doar spectatori; de distrat, tot localnicii se distrează pe cinste. Până la urmă, toată povestea seamănă cu o nuntă mare, cu defilarea plocoanelor pentru mănăstiri și călugări, a ofrandelor pentru statuile lui Buddha, a obiectelor de zestre pentru băieții duși de-acasă, cu nenumărate bacnote etalate artistic, cu hainele de sărbătoare și bijuteriile scoase din dulapuri, cu muzică neîntreruptă revărsată peste torentul uman întru ademenirea prosperității veșnice.
După o zi întreagă petrecută în vârtejul ceremoniilor cu sute de oameni, retragerea la Fern Resort și somnul în miezul naturii a fost o schimbare de ritm benefică pentru încărcarea bateriilor – la propriu și la figurat.
Text Anca Ciuciulin