La bani mărunţi, cu un bebe de 9 luni.
Text: Cătălin Gruia
Reportaj apărut în numărul de vară 2011 al revistei National Geographic Traveler
Miracolul s-a produs la răsărit: Vladimir şi-a ridicat tremurând funduleţul şi a făcut primii paşi pe plaja Chaloklum din Koh Phangan, în sudul Thailandei. Marea era încă în fierbere după furtuna de peste noapte. L-o fi încurajat şi pista de alergare: nisipul îmbibat cu apă era tasat ca asfaltul şi neted ca-n palmă. Adina l-a aplaudat hohotind. Grupul minuscul de învăţăcei yoghini europeni care îşi făceau excerciţiile în apropiere a rămas cufundat în jocul lor de-a maţele îcurcate. Aici, pe malul Oceanului Indian, totul pare simplu, iar fericirea – la îndemână.
Stop cadru. Rewind: 21 zile
Aveam inima cât un purice la coada check-in-ului de la Otopeni. Şi dacă tata are dreptate: “eşti nebun, cum să mergeţi cu Vladimir în Thailanda? Cu banii ăştia vă luaţi mai bine o maşină ca lumea…”
Sau sora-mea care ne-a condus la aeroport: “lasă-mi mie căruciorul copilului, n-are cum să vă îmbarce cu el”. Sau drăcuşorul fricii de pe umărul meu: “cum a pus Adina lapte praf măsurat în biberon, poţi să juri că-i cocaină.”
Câte griji pentru nimic! Căruciorul ni l-au luat abia la scara avionului. Ne-au dat pătuţ în care Vladimir a dormit ca un paşă, lapte praf, apă caldă, mâncare pentrut bebe, kit cu jucării. Am avut prioritate la orice coadă. Vladimir s-a dovedit mai tare ca iarba fiarelor. (în caz că nu intră o poză cu el în articol, să vi-l descriu niţel: e un babuin sprâncenat de 9 kg, 9 luni, şi vesel 9 ore pe zi – cu cei doi dinţi din faţă-a-toate-zâmbitor. E sufletul petrecerii oriunde ne-am duce. Nu se dă niciodată cu parfum, dar trăzneşte mereu când ne întoarcem din vizite, de la sânii fetelor cochete unde îşi face culcuş). Şi-a făcut numărul şi în avion: veneau stuardesele la fiecare jumătate de oră să se joace cu el. Ne-am simţit de parcă eram în suita unui prinţ rus.
Stop cadru. Rewind: 120 zile
Acum 7 luni am dat Bucureştiul pe un sat din Mureş. Căsuţa noastră- cu pârau şi livadă, unde vin căprioarele până sub fereastră – a fost a bunicului Adinei. E foarte frumoasă, dar veche şi şubredă şi ar fi necesitat prea multe reparaţii pentru a îndrăzni să petrecem acolo o iarnă de munte. I-am zis Adinei: ce-ar fi dacă la iarnă am merge în ţările calde, undeva în Asia? Ideea ne-a prins ca o flamă.
N-am fi putut merge dacă, într-un acces aventuros, nu ne sponsoriza mama cu o parte din banii de drum – mulţumim mama.
Ne-am cumpărat de la Qatar Airlines două bilete + infant; dus întors Bucureşti- Phuket (2100 Euro).
Am convins-o pe Adina că zborul e principala cheltuială şi că traiul acolo va fi ca şi gratis. Am minţit. Dar să numărăm mai departe:
Asigurări de sănătate travel = 130 RON de persoană. Paşaportul lui Vladimir: 300 RON.
3 vize turistice pentru Thailanda: 0 RON (am prins o fereastră liberă până în 31 martie 2011 când e gratis; preţul obişnuit e de 25 euro intrarea).
Stop cadru. Rewind: 20 zile
În sfârşit, în Thailanda. După vreo 12 ore de zboruri şi aşteptat prin aeroporturi pe ruta Bucureşti, Doha, Kuala Lumpur, iata-ne în Phuket mai mult sănătoşi decât voioşi. La debarcare n-am mai găsit bagajul de cală. Ne-a mai rămas doar cel de mână, adică laptop, aparat foto, portofel şi 3 pampersi. Primii bani cheltuiţi pe tărâm thailandez: taxi de la aeroport la hotel (250 THB de persoană). Baht-ul thailandez – cam la paritate cu banul românesc: 100 THB = 10 RON (doar tai un 0). Am tras la Patong Longe, un hotel de 3 stele (3.900 THB pe noapte, în high season), destul de drăguţ, dar unde am luat cameră în cea mai ieftină aripă – cu vedere la aparatele de aer condiţionat şi unde o pisică în călduri urla pe hol. A doua zi de dimineaţă am constatat că nu mai aveam pampers, lapte praf şi nici haine curate. Am scos 10.000 de THB de la un ATM (la fiecare extragere, indiferent de sumă eşti taxat 150 THB, deci e rentabil să scoţi suma maximă). Apoi am mers la cumpărături cu o maşină a hotelului (cursă gratuită) la un mall aflat la 10 minute distanţă. Am cumpărat majoritatea lucrurilor din Carrefour: o pâine, o cutie de lapte praf, loţiune de plajă pentru bebeluşi, ceva fructe, un pui fript, detergent, borcane cu mâncare de bebe. De la un stand cu haine: câte un tricou şi costume de baie. Şi de la o farmacie: un sirop cu vitamina D, 5 pamperşi, un tub de bepanthen. Seara ne-au ajuns din urmă bagajele pierdute; dar noi deja cheltuisem cam 5000 THB, de vreo 6 ori mai mult decât bugetul zilnic estimat iniţial (lăsând la o parte cazarea). Mda, poate că Phuketul nu-i de nasul nostru. Noi suntem cu bănuţii număraţi şi de nevoie, strânşi la pungă mai ceva ca nişte francezi zgârciţi. După numai 3 zile n-am cum ştii cum este, de fapt, Phuketul. Dar mi se pare că aici, în acest mare acvariu turistic vin să-şi depună icrele peştii de aur pe care băştinaşii au învăţat să-i “prepare” în sos de portofel, în fel şi chip. Un amic thailandez, Aek (în traducere “Numărul 1”) care e ghid aici, ne-a spus că Phuketul e cel mai scump loc din Asia de sud est, cu preţuri minim de 2 ori mai mari decât oriunde altundeva în zonă şi că şi lor, localnicilor le e greu să se descurce cu preţurile pe care afluxul de turişti le trag tot mai în sus. Şi cum mie nu-mi place rolul peştişorului de aur prins la înghesuială de câteva ori pe zi de şmecheri care vor să ia până la ultimul solzişor de pe tine, o să ne luăm zborul cât de curând; bilete spre Koh Samui de la Bankok Airways, 2 adulţi + infant, dus-întors: 343 de euro.
Stop cadru. Rewind: 17 zile
Încă de la aterizare mi-am dat seama că ni se schimbase norocul. Samui-ul are cel mai frumos aeroport pe care l-am văzut: micuţ, cochet, în aer liber. În plus: insula era învăluită în nori. Picura când am coborât din avion. Adio insolaţie. La ieşirea din aeroport am primit un sim de telefon local (True Move) gratuit. O convorbire locală costă 1,25 THB/minut. Una în România: de la 1,5 THB pe minut (scrie în prospect, dar eu am încercat şi m-a costat în jur de 40 de THB/minut). Apelurite primite de oriunde: gratuite.
Am tras la Samui Island Resort, un hotel la 5 minute cu taxiul de aeroport. Hotel tot 3 stele, dar câteva clase peste cel din Phuket. Camera (3200 THB/ noapte) – spaţioasă cu un design plăcut: alb pe pereţi în contrast cu negrul de lac al mobilierului şi podelor de bambus. Ne-au adus şi pătuţ pentru Vladimir. Veranda, de peste 20 mp, are şezlong şi măsuţă cu scaune. Vederea nu-i de vis dar plaja e la numai 72 de paşi număraţi. Ne-am cazat pe la 11 dimineaţa şi am tras un pui de somn până spre seară.
Când ne-am trezit am ieşit la un restaurant local din apropiere, cu mesele chiar la şosea – The Dusk. Am comandat: 2 freshuri de portocale, 1 shake de banană, kiwi, ananas pentru Vladimir, 2 salate-coctail de creveţi; orez cu fructe de mare foarte consistent, Desert: felii de pepene şi ananas. Totul foarte bun. Nota de plată: 600 THB.
Am luat acces la Internet (300 THB /10 ore) şi am închiriat un motoscuter (500 THB / 2 zile). În mod normal costă 150 pe zi, dar pe tipii ăştia mi i-a recomandat o prietenă din Samui: nu iau garanţie paşaportul, au scutere mai bune, nu te ard dacă mai cazi şi le strici maşinăria… Un francez pe care tocmai l-am cunoscut mi-a povestit că a avut un mic accident zilele trecute – a lovit oglinda dreaptă – şi a trebuit să plătească o suprataxă de 1000 THB.
Un plin costă cam 100 THB şi îţi ajunge să dai ocol insulei odată şi jumătate. Benzina se vinde ca sucul, în tarabe pe marginea drumului, în sticle. Am dat o tură prin Chawang. La întoarcere m-a prins o ploaie torenţială. Ce bine e să goneşti pe motoscuter prin ploaie cu picuri cât boabele de cafea!
Stop cadru. Rewind: 15 zile
Ning a venit să ne ia la Tigaia încinsă (Bo Phut Moo Krata). Arăta a femeie acum – nu mai semăna cu fetiţa de care îmi luam la revedere pe aeroportul din Samui în urmă cu 2 ani. La tigaia încinsă poţi să-ţi faci literalmente plinul cu numai 109 THB; băuturile se plătesc separat. Clienţii sunt aproape numai thailandezii.
E un fel de cantină fără pereţi, acoperită cu tablă, cu mese şi scaune roşii de plastic + câteva “saloane-separeu” din bambus, cu mese şi scaune de beton lucios. Lângă mese sunt parcate scutere şi maşini. Chelnerii îţi aduc o tigaie adâncă, cu cărbuni dedesubt. Îţi iei cărnuri şi legume şi fructe câte vrei de la bufet (ca la Spring Time, numai că aici e nelimitat, pot să faci refill de câte ori vrei) şi ţi le găteşti în tigaia ta. Pe masa noastră s-au strâns vreo 8 farfurii mari cu creveţi, scoici, calamari, peşte, inimă, ficat, şuncă, fructe, orez ba chiar şi cartofi prăjiţi + 3 farfurii curate în care să mâncăm + 3 boluri de supă + o nucă de cocos pentru mine + apă + îngheţată, la sfârşit. A fost un festin delicios de vreo 3 ore, cu conversaţie bună, râsete în jur, Totul la numai 437 THB. (adică vreo 43 RON)
Costuri ascunse: taxi (dus-întors până la hotel) 600 THB. Dacă nu eram cu Vladimir, mergeam cu motorbike cu 50 THB bezina.
Am întrebat-o pe Ning despre bugetul ei zilnic. Nu cheltuieşte mai mult de 150 THB pe zi – în suma asta include absolut tot: 3 mese, chirie, întreţinere, haine, benzină. Mănâncă numai în oraş. Iată la ce performanţă vreau să ajung şi eu pentru articolul acesta.
(Pe Adina şi Vladimir nu-i bag în oala mea spartană.)
Dar Ning îmi spune că în insula ei preferată din apropiere, Koh Phangan, totul e şi mai ieftin, pentru că e mai puţin turistică. Ne hotărâm brusc să mergem acolo. Bilete de feribot: 500 THB pentru 2 adulţi. Vladimir nu plăteşte. Traversarea: 20 de min.
Stop cadru. Rewind: 14 zile
Când ne-am făcut bagajele (a câta oară?) la plecarea din Samui am avut o minirevelaţie: suntem în continuare nişte balene europene hămesite care apucă mult mai mult decât pot mesteca. Suntem setaţi pe risipă. E cazul să îmi schimb filozofia de viaţă – să devin un delfin thailandez. Am abandonat în cameră: 3 borcănaşe cu mâncare pentru Vladimir (echivalentul a 160 THB), cumpărate din Billa România – pe care le-am bănuit că se stricaseră; o cutie mare de lapte praf (570 THB, cumpărată în Phuket) – Adinei i se părea că face dubios de multă spumă, o plasă cu grapfruit (200 THB) – mi se strepeziseră dinţii de la câte am mâncat. Abia aici îmi dau seama că “gunoiul” însemnă bani. Mi-am amintit subit că şi la masă comandăm mai mult decât putem mânca; e adevărat, nu ştim cât de mari sunt porţiile, dar o treime rămâne de fiecare dată – bir pe ignoranţă şi lăcomie. Vreau să mă setez pe o filozofie de insular: nu arunca nimic, ia numai cât îţi trebuie, atunci când ai nevoie…
Stop cadru. Rewind: 13 zile
Gata, ne-am instalat în noua noastră casă din Koh Phangan. E micuţă, cocoţată pe piloni, înconjurată de junglă şi cu faţa la un drumeag pietruit; are dormitor, living, bucătărie utilată, baie, o verandă cât casa, unde am întins un hamac mare şi negru ca un steag de piraţi (320 THB), internet prin cablu (non stop şi inclus în preţ, nu cu ora sau minutul cum am plătit până acum. Chiria costă 12.000 THB pe lună – cât 3 nopţi la hotelul nostru din Phuket. Complexul se cheamă Jungle House, la marginea satulului Chaloklum. Casele, la distanţă una de alta, sunt ascunse de vegetaţie şi ai senzaţia de intimitate. După ce am ajutat la despachetat, am zbughit-o în sat. Mai întâi am închiriat cu 100 THB/zi un motobike de la un service specializat (Autain, 66-077.37.42.96). Apoi un tur de recunoaştere prin sat pentru a localiza bancomatul, supermaketul, mini-pieţe, plajele, maşina de spălat automată (30 THB pe încărcătură), locuri de masaj (300 THB/oră), restaurante.
Chaloklum e un sat de foşti pescari care au ajuns să trăiască mai mult din turism. Localnicii au ridicat case şi bungalouri frumoase pe care le închiriază farangilor (aşa le zic thailandezii turiştilor; farang înseamnă străin), în timp ce ei stau în colibe; au învăţat să gătească pe gustul european, dar ei continuă să mănânce orez simplu cu supă; pentru farangi au deschis şi saloane de masaj (unde ei nu calcă) şi tot pentru farangi expediţii de pescuit calamari şi trekkinguri pe elefanţi. Chaloklum are o stradă principală, marginită de-o parte şi de alta de case şi magazine. Dimineaţa au obloane închise peste geamuri şi uşi, iar locul seamănă cu un orăşel din filmele western.
Stop cadru. Rewind: 8 zile
Am fost jefuiţi. De 2 ori în 4 zile. Cineva intră în casă în lipsa noastră şi ne fură banii. Cineva are cheia… Prima oară 4000 THB, acum – alţi 6000 THB bine ascunşi, între hăinuţele lui Vladimir. Pe masă au rămas: laptop, aparat foto, ipod sau reportofon.
Am sunat la poliţie. Apoi am coborat la casa vecină, la proprietară, să spunem ce şi cum. Doamna Jin a zis: I’m sorry. ridicând naiv din umeri. Iată că a sosit şi poliţistul satului: un drac în izmene înflorate! La început am crezut că e un ins care vroia să ne vândă ceva; S-a uitat şi el niţel, a zâmbit frumos şi a zis şi el I’m sorry. L-am rugat să ia amprente, dar a zis că numai poliţia din oraşul cel mare al insulei, Thong Sala e în stare de o astfel de ispravă. Am încălecat pe-o şa şi am plecat Thong Sala. Ne-am întors cu un echipaj de doi – în uniformă de data asta. Unul cu armă, altul cu pix şi carneţel. S-au uitat niţel prin casă apoi ne-au spus să mergem iar la secţie pentru declaraţii. (nu vorbeau engleza). Ei au demarat în trombă cu jeepul lor gras ca un bondar, noi – după ei ca viespile – pe scutere. Când am ajuns: unul dintre poliţiştii mei juca deja table, celălalt se dezechipase şi era prins într-o miuţă cu alţi colegi pe terenul de fotbal din faţa poliţiei. Jucau cu atâta poftă că m-aş fi băgat şi eu. Am povestit interpretului de limbă engleză ce s-a întâmplat în timp ce el îşi nota în carneţel în thailandeză cu o caligrafie incredibilă. N-am făcut nici o brânză: nici ei nu pot lua amprente dar ar urma să vină cineva de la poliţia din Suratthani.
Gonind cu ochii în soare la întoarcere mă gândeam că într-un loc unde lucrurile sunt paşnice prin natura lor şi merg de la sine, poliţia e automat o forţă aiurită.
Aici dacă îţi cade portofelul se găseşte imediat cineva care să alearge după tine. De 4 ori am încercat să abandonăm într-un colţisor ascuns hainele de iarnă ale lui Vladimir cu care am venit din România: de fiecare dată s-a găsit cineva care să ni le aducă în ultima clipă. Cine să fie hoţul nostru? Poate un farang care şi-a terminat banii de droguri sau un localnic căzut în patima alcolului. Habar n-am. Mâine punem altă ială. Azi nu mai e vreme, trebuie să ne grăbim: începe seara de free singing la Omega bar.
Stop cadru. Rewind: 6 zile
Se făcuse deja 5 când am încălecat toţi 3 pe motobike să mergem la masă. Sandwich între mine şi Adina, ţinut bine în braţe, Vladimir s-a comportat ca un dement la primul său drum pe motobike: s-a ridicat în picioare să vadă peste umărul meu, a râs în hohote, credeam că o să ne dărâme. Spre deosebire de cursele din Samui, am mers foarte încet, dincoace de orice prudenţă – atât pentru că eram cu Vladimir cât şi pentru că mi s-a spus că orice căzătură, orice zgârietură a motobike-ului te costa o grămadă de bani ( şi n-ai loc de întors pentru omul care îţi dă motorul îţi opreşte garanţie paşaportul…).
“Restaurantul” – la o aruncătură de băţ de mare şi la 7 minunte de casă cu motobike-ul – e de fapt un fel de şopron sub care sunt adunate câteva mese, iar în spate e încropită o bucătărie. Mâncarea însă e absolut demenţială. Iar noi suntem la rându-ne mâncare pentru ţânţarii care au început să ne bâzâie pe înserat… Eu mi-am luat orez prăjit cu fructe de mare, Adina – pui la grătar cu un sos delicios, Vladimir – legume gratinate cu pui + două cutii de pepsii şi un pahar cu apă. Nici un fel de mâncare – de la supă la grătar – nu costă peste 50 THB (cam jumătate sau chiar o treime faţă de un preţ obişnuit în Samui; despre Phuket să nu mai vorbim…). Şi mă satur chiar şi eu o cu singură porţie… Noi, bucătăreasa, e chiar proprietara localului şi lunea ţine ore de bucătărie thailandeză pentru farangi.
Stop cadru. Rewind: 4 zile
În insula asta s-a adunat o mână de europeni care şi-au făcut afaceri şi nu mai pleacă. Nu cred că sunt calaţi pe profit ci pentru a putea trăi aici. Sunt nişte suedezi cu un restaurant mic unde bei o cafea bună, un italian fascinant şi dement cu o pizzerie şi un bar deschis doar miercurea, nemţii cu locul pentru copii şi nişte francezi care au o brutărie. Eu prefer totuşi să-i frecventăm pe thailandezi. Avem deja prieteni la restaurantul thailandez North Beach. Adina s-a împrietenit cu femeile de la salonul de masaj al lui Natty, unde merge cam de 3 ori pe săptămână (300 THB/oră). Masajul thailandez nu e masaj deloc: e mai degrabă stretching; adică tu stai şi o femeie se suie pe tine (la propriu) şi te întinde. Proprietara, Natty, o fată simpatică, cu păr lung până la fund a fost până anul trecut lady boy. (acum după o serie întreagă de operaţii e femeie în toată regula.) E îndrăgostită de vampiri. I-am arătat poze cu România. M-a întrebat cum de nu sunt vampir dacă locuiesc în Transilvania. “Vampirii sunt atât de sexy”. Visul ei e să fie muşcată de un vampir. I-am promis că, dacă voi întâlni unul, îi voi da cartea ei de vizită.
PS: dând să ies din casă după amiază am văzut cel mai mare şarpe din viaţa mea. Se lăfăia la soare, pe prag, încolacit pe papucii mei. M-am repezit să-i fac o poză care să-mi amintească în fiecare zi că locuim totuşi în junglă.
Stop cadru. Rewind: 3 zile
Aseară am împărţit masa noastră preferată de la restaurantul North Beach cu o rusoaică la vreo 30 de ani – fumoasă foc şi o limbă engleză surprinzător de mlădioasă şi bogată, înnobilată de un accent slav foarte sexy. A agăţat-o Vladimir. Era atât de generoasă şi deschisă – atât la decolteu cât şi la suflet – încât din motive diferite am plăcut-o şi eu, şi Adina. Când a aflat că stăm în Joungle House a strigat oripilată: „How can you? The owner gets into your room and steal money! Everybody knows this.“ Din vorbă în vorbă am descoperit că împărţisem aceiaşi casă, înainte ca ea să se mute…
În zilele următoare, făcând vizite de curtoazie vecinilor din Joungle House, am descoperit că toţi locatarii fuseseră ciupiţi de Mr Pam… Proprietarul nostru e un alcooolic simpatic şi crescător onorabil de prepeliţe şi somni în spatele casei. Într-o după amiază mi-a povestit viaţa lui. Cică el a construit toate casele din complexul ăsta, apoi a păţit un necaz, n-am reuşit să înţeleg ce, şi s-a apucat de băutură.
Pe ascuns Mr Pam cel drăguţ îşi tratează oaspeţii ca pe un strat de legume: mai culege câte o roşie de aici, un ardei de dincolo. Probabil puţini sunt cei care bagă de seamă.
PS: Strânsă niţel cu uşa, Mrs Jin a fost de acord să plătească oalele sparte ale soţului. Peste câteva zile (nu are de unde sa-i ia acum: 10.000 THB înseamnă salariu mediu lunar pe două luni în Thailanda) ar urma să ne dea banii înapoi. Slabe speranţe….
Stop cadru. Rewind: 2 zile
Nu mai ţin mult… Papucii mei vreau să zic. Sunt ferfeliţă.
Imediat ce se rup de tot o sa umblu desculţ. E mult mai plăcut să simţi nisipul sub tălpi.
Am renunţat la motorbike (economie de 1500 THB/zi). Până la plaja cea mai apropiată facem cel mult 10 minute, Împingând agale căruciorul lui Vladimir. şi la masaj (înnotul poate fi la fel de relaxant). La vreo 200 m deasupra casei noastre e o cascadă ale cărei vâltori şi căderi de apă sunt mai complete decât tot spa-ul acvatic de la Radisson Bucureşti. Nu mai spăl nici măcar la maşina automată din sat (30THB pe încărcătură). Cele 3 tricouri ale mele pot fi clătite şi în chiuvetă…
Mâncăm doar în localuri pe plajă, unde pot înota 20 de minute până vine mâncarea. Am renunţat la citirea meniului; ştiu ce vreau: un bol de orez (sau noodle în sos de soia, pentru variaţie) prăjit cu creveţi (50-70 THB), alteori supă de nucă de cocos cu fructe de mare sau supă de orez cu pui. Nuca de cocos (30 THB pe stradă, sau 50 THB la restaurant) e preferata mea: după ce termini de sorbit sucul, pulpa albă din interior îţi dă de lucru la scormonit cu linguriţa încă 10 minute. La gheretele-grătar de pe stradă, care vând orice – de la frigărui cu fructe de mare/porc/pui/peşte la orez fript sau clătite cu banane – mâncarea e de două ori mai ieftină decât la restaurant (oricât sunt de lacom, mi-e imposibil să mănânc de mai mult de 70 THB). O cutiuţă din frunză de banan cu 6 ouă de prepeliţă prăjite costă 10 THB.
Dacă găteşti acasă – ieşi şi mai ieftin. De exemplu: la nici un restaurant o porţie de calamar cu piper şi usturoi prăjit nu e mai iefină de 200 THB. Cu banii ăştia poţi cumpăra de la piaţă, sau şi mai bine, direct de la pescari 4 kg de calamari. Asta înseamnă – dacă te pricepi să-i cumperi/cureţi/speli/şi mai ales găteşti – cam 37 de porţii precum cea de la restaurant. Dacă şi pescuieşti singur, de pe pontón (la lansetă) – sunt gratis.
La fel cum sunt plaja şi soarele şi marea şi ploaia şi umbra palmierilor.
Chestiile importate pentru turişti – pâinea, alcoolul, ţigările, cafeau hârtia igenică, cartofii prăjiţi sau carnea de vită – sunt de 2-3 ori mai scumpe decât pe la noi. Toate cele ale locului – fructele de mare, peştele, orezul, fructele tropicale- sunt de 2-3 ori mai ieftine. Eu am renunţat la tot ce nu e thailandez, dar tot nu am reuşit să cobor sub 210 de THB pe zi. Mă opresc aici. Să forţez limitele jocului ar fi o încălcare a legii a IV-a a lui Vladimir (vezi mai jos). Vladimir mi-a luat-o cu mult înainte; toată lumea e înnebunită după el. În 9 luni în România nu a fost luat în braţe nici pe sfert de atâţia oameni cât în cele aproape 3 săptămâni de Thailanda (79 număraţi până azi). A ajuns să mănâce gratis, direct din bucătariile localurilor de pe plaja (îl răpesc mai ales doamnele proprietare şi-l duc acolo…; încearcă să-l înveţe direct thailandeza şi aşa mai prind şi eu câte ceva). Dar deja m-am obişnuit să trăiesc în umbra drăgălăşeniei lui…
Stop cadru. Rewind: 1 zi
Zumzetul continuu al junglei din jur nu-i întrerupt decât de răpăieli. Lumea de aici e înnebunită de cât de mult a plouat săptămâna asta. Localnicii sunt îngrijoraţi: anormal pentru perioada asta şi păgubos pentru afaceri. Nouă însă ne convine de minune pâcla care a învăluit insula. În Phuket, Adina a făcut o insolaţie grozavă, cu frisoane şi noapte nedormită, după numai câteva minute de mers prin soare. De dimineaţă am fost la plajă. Vladimir a început să bată cu palmele în plajă de parcă ar fi revendicat-o.
N-am mai pleca nicăieri din Koh Phangan…
Călătoria vieţii noastre nu s-a dovedit deloc o mare aventură; e ceva normal. E plin de copii mici pe aici: ruşi, nemţi, englezi, italieni, nordici… E o frică de provincial, ca să nu spun de-a dreptul – o prostie – să nu călătoreşti cu un copil mic. Ai parte numai de avantaje. Iar Thailanda e probabil ţara care iubeşte cel mai mult copiii. Am văzut cu ochii mei cum Vladimir cel Alb era o mică vedetă oriunde ne-am fi dus. Îl opreau pe stradă japonezele să-şi facă poze cu el. Bătrânele thailandeze se apropiau pe furiş să-l atingă să le aducă noroc. Chelnerii o luau razna ascunzându-se după mese şi scaune, întrecându-se în a scoate triluri elaborate cu care să-l distreze pe Vladimir.
Eu însumi aş vrea să dau în mintea lui. Observându-l cu atenţie cred că am devenit un călător mai bun. Acum încerc să-i aplic învăţăturile: 1. Fii fără grijă, orice s-ar întâmpla. (bagaje pierdute, nu merge netul, etc? – se rezolvă ele cumva de la sine). 2. Oriunde ai fi – aeroport, gară, tren, barcă – dormi când ţi se face somn. 3. Mănâncă când ţi-e foame. 4. Fă totul în joacă; nu stărui, nu te grăbi. 5. Râzi la oameni şi fii prietenos cu oricine. 6. Când nu îţi convine ceva: urlă!
Sper ca într-o bună zi, urmându-i exemplul lui, mă vor opri şi pe mine japonezele pe stradă…
PS: În sfârşit, pot să predau Adinei cheile vistieriei noastre. Experienţa de socotitor zgârcit, asumată pentru acest articol, m-a epuizat. (în viaţa de zi cu zi prefer să fiu întreţinut, să nu ştiu cât costă necazurile şi bucuriile noastre). Mă bucur însă că am intuit corect: o astfel de călătorie nu e numai posibilă ci chiar facilă, îţi trebuie mai mult curaj (pentru a rezista corului descurajator al celor care ştiu ce-i mai bine pentru tine) decât de firfirei. Quod erat demonstrandum.
Adrese utile
Locuri menţionate în articol:
Patong Lodge Hotel, 284/1 Kalim Road. Mu 5 Patong Beach, Kathu Phuket 83150 ; tel: (66-076) 341020-4, res@phuket-patonglodge.com.
Samui Island Resort, Chaweng Beach, Koh Samui, Suratthani 84320, tel: (66- 077)231782-2, www.samuiislandresort.com.
The Dusk, 9/9 Moo 2, Bophut, Koh Samui, Suratthan, meewaya@hotmail.com
Bo Phut Moo Krata, 126/8 Moo1, Bo Phut, Koh Samui Surathani, 84320, vis a vis de Bo Phut Temple.
Jurgen, (motorbike rent); Samui; 0898837490
Service Motobike Autain (077.37.42.96), Chaloklum, Koh Phangan.
Jungle House, 085.8856393, Chaloklum, Koh Phangan.
Restaurantul lui Noi, Chaloklum, Koh Phangan.
Natty Massage, 113/2, M7, Chaloklum, Koh Phangan.
La drum
1 euro = aproximativ 42 THB
Viza turistică acordată românilor e de 60 de zile.
La aterizare pe aeroportul Samui primeşti un sim local gratuit. Ca să suni în ţară formează mai întâi 006040.
Da-ţi ceasul înainte cu 5 ore.
Taxa pentru o extragere la ATM este de 150 THB
Qatar Airlines e singura companie aeriană care zboară pe ruta Bucureşti-Phuket.
Pentru mai multe informaţii: www.thailanda.ro