Wai (ไหว้, pronunțat „uai”) este acel salut tradițional și omniprezent, pe care îl vei remarca încă din clipa în care ai pășit în Regat. Ba chiar și înainte, dacă ai zburat spre Țara Zâmbetelor cu o companie aeriană thailandeză – căci însoțitoarele de bord, ce arată și se comportă ca niște zâne, te vor saluta surâzând suav, cu palmele lipite și capul ușor înclinat.
Gestul wai, parte integrantă și esențială a etichetei thailandeze, este deprins din pruncie și practicat absolut permanent – mai cu seamă că thailandezii sunt foarte sensibili la percepția ierarhiilor și pozițiilor sociale. Wai este folosit în majoritatea contextelor: pentru a saluta, a mulțumi, a cere scuze, a exprima recunoștință, respect și reverență, a marca o ocazie festivă; se mai face gestul în fața statuilor lui Buddha, a imaginilor cu Regele, lângă temple, altare, căsuțele spiritelor. Practic, mai peste tot.
Wai își are originea în buddhism, datează de prin secolul al XII-lea și este similar salutului Namaste în hinduism. Posibil să fi apărut ca un mod de a demonstra că persoana respectivă are mâinile libere, nu poartă nicio armă și vine cu gânduri de pace. Era practic o postură yoghină, iar lipirea „simetrică” a celor două palme semnifică gestual că cealaltă parte este tratată ca ființă umană egală.
Wai este un gest simplu, însă are câteva reguli de execuție, aplicare și manifestare. Să le deslușim. Mâinile se împreunează, cu palmele lipite, în fața pieptului; coatele trebuie să rămână la rândul lor lipite de corp și nu ridicate ca niște aripioare. Degetele sunt îndreptate în sus, iar persoana care salută înclină ușor capul și trunchiul. Asta ar fi poziția de bază, de unde se disting alternativele – căci modul în care este făcut gestul reflectă nivelul de respect sau rangul social al persoanelor implicate. Spre exemplu, o persoană tânără sau mai puțin importantă va face un Wai mai adânc atunci când salută un vârstnic sau superior ierarhic.
Ministerul Culturii din Thailanda a desemnat trei niveluri de wai: primul este salutul standard de la egal la egal; al doilea pentru părinți, persoanele în vârstă și cei ce-ți sunt superiori social sau profesional; iar ultimul este legat de buddhism și regalitate.
Primul nivel este versiunea cea mai comună și mai relaxată, pentru a saluta prieteni și persoane care au aceeași vârstă sau același statut social cu tine; un gest rapid, similar cu un „Bună!” nonconformist. Cu mâinile la nivelul pieptului, se apleacă puțin capul – cam ca o încuviințare.
A doua modalitate de face gestul wai, ceva mai formală, este să aduci degetele mari la vârful nasului și degetele arătătoare să atingă fruntea. Este folosit atunci când salutați persoane în vârstă sau pe cei despre care considerați că au o poziție mai înaltă într-un fel. Deși este o mișcare scurtă, se face adesea în stil mai lent pentru a da gestului un sens mai profund.
Al treilea și cel mai respectuos mod de a saluta este să-ți cobori capul până când degetele mari se află între sprâncene și nu e suficient să coborâți capul, ci ar trebui să înclinați ușor trunchiul. Acest wai este folosit pentru familia regală, călugări și oameni care sunt foarte respectați. Desigur, e de așteptat ca gestul să nu îți fie întors; nici călugării nu îți vor răspunde la salut împreunând palmele, ci cel mult prin privire cordială și atât.
Există și un wai suprem, ce implică prosternare și se folosește în contexte cu adevărat speciale, religioase sau regale; probabil le-ați văzut în ceremoniile publice televizate.
Oricum, în calitate de vizitator, să saluți cu wai este mai mult decât recomandabil, chiar dacă gestica ta nu va fi mereu cea conformă regulilor; până la urmă, thailandezii știu bine că au o cultură atât de diferită și îți vor aprecia bunele intenții.
(Va urma.)
Text Anca Ciuciulin
Foto: Tourism Authority of Thailand, Pixabay.com, Shutterstock.com