Majoritatea turiștilor care vin la Railay acostează pe plaja Railay West, venind cu barca de la Ao Nang. Cei mai mulți fac tura satului (10 minute cu totul), apoi coboară pe plaja Railay East, să vadă de aproape mangrovele din apă. Iar cei mai curioși traversează grota să ajungă la Phra Nang și la templul cu penisuri de pe plajă. Însă puțini dintre ei ajung și la Tonsai.
Tonsai este plaja cu cea mai spectaculoasă scenografie de aici de la Railay. E adevărat, nisipul nu este ideal, e cam pietriș, iar pe fundul apei se mai găsesc niște pietre mari, destul de enervante. Nu e cea mai potrivită plajă de aici, dacă vrei să te scalzi. Însă decorul este amețitor. Stânci maiestuoase de toate formele se înclină la 60 de grade, deasupra capului tău, iar printre ele te poți strecura în grote adânci și mici canioane, pline de vegetație abundentă. O arcadă de stânci golașe flanchează plaja, într-un semicerc aproape perfect. Zici că e o cazemată naturală. Iar pe zona plană, din spatele plajei, în pădurea de palmieri, sunt presărate bungalow-urile resorturilor.
Puțin mai în spate, după resorturile de pe plajă, este satul Tonsai. Este încă un sat virgin, sălbatic, așa cum am auzit că era și Railay până acum vreo 20 de ani, înainte să dea năvală turiștii. Eu pe Railay l-am descoperit târziu, însă pe Tonsai îl știam de multă vreme. Grosul turiștilor nu a ajuns aici încă. De Crăciun, deși a fost cea mai aglomerată zi (de abia mai găseai camere la Tonsai), cred că eram cu totul vreo 200 de oameni, în tot satul. Ziceai că suntem în tabără. La Tonsai s-a păstrat perfect atmosfera aia chill, de detașare completă de lumea din care vii și de relaxare totală, până la limita nepăsării față de sensul vieții.
În principiu, sunt trei categorii de oameni care ajung la Railay. Climberii, sparții si meditativii. Primii sunt cei mai mulți. În general, sunt tineri activi care vin să se cocoațe pe stâncile de la Tonsai. Tonsai este cunoscută ca „climbers beach”, ba chiar este considerată un paradis pentru cățărători. Cu toții sunt emoționați atunci când povestesc de recompensa primită de la natură, acolo sus.
Sparții sunt cei care vin să stea câte o lună, două sau trei, și să profite de libertatea locului. Majoritatea sunt din Europa de vest. Sunt în general lățoși, tatuați și șleampeți. Unii continuă să vină de mulți ani, încă de când iarba era interzisă în Thailanda, dar plaja Tonsai era mult prea izolată, încât această regulă să se fi aplicat vreodată aici. S-au obișnuit la Tonsai și continuă să vină, din inerție, an de an. Sunt sparți de dimineață până seara. Pe unii dintre ei îi știu de mult, dar nu i-am văzut niciodată treji.
Meditativii suntem noi ceilalți. Suntem singurii care stăm ziua pe prosoape, la plajă. Unii citesc, alții scriu, unii aleargă pe plajă sau îi admiră pe climberi. Iar alții pur și simplu stau și meditează. Vin și artiști de stradă care-și exprimă filozofia în grafitti, pe gardurile resorturilor. Pe mine mă consider tipul contemplativ-meditativ, pentru că meditația și contemplația la mine, uneori, se confundă.
Iar seara, pe la 6, toată lumea se strânge la plajă pentru spectacolul zilnic și gratuit pe care ni-l oferă apusul de soare. Sparții beau shakeuri de banane cu ciuperci psihedelice și pleacă în „sunset trips”, așezați confortabil pe pernele de pe plajă. Însă la Tonsai, la fel ca și la Railay, unele apusuri sunt halucinante, chiar și fără ciuperci. Iar ele declanșează emoții asemănătoare în noi toți, devenind motiv de împrietenire și început de socializare, cu povești din toată lumea, care se prelungesc până târziu în noapte.
Înainte era destul de greu să stai la Tonsai, nu prea aveai de niciunele. Însă acum ai de toate. Găsești masaj, servicii de laundry sau cafea decentă dimineața. Sunt vreo 10 resorturi cu căsuțe prin pădure, toate ieftine, și tot cam atâtea restaurante și baruri. Cazarea costă doar 400-500 baht pe noapte, dar e adevărat că majoritatea locațiilor nu au apă caldă, iar cele mai multe au electricitate doar după 6 seara. Însă, parcă nici nu ai nevoie de apă caldă sau de curent electric. Sunt și vreo 2-3 supermarketuri doar că, datorită izolării, ăștia au prețuri duble la produsele de consum: țigări, sucuri, săpun, pastă de dinți. Așadar, dacă locuiești aici, cam dată pe săptămână e ideal să iei o barcă și să mergi la Ao Nang pentru aprovizionare.
De trei ani de când vin aici, am observat satul dezvoltându-se. Atunci Tonsai mi se părea bun doar pentru o oprire de avarie, pentru o zi sau două. Era cam wild pentru gustul meu, dar ieftin și convenabil. Acum e perfect locuibil, are tot ce-i trebuie. Doar un ATM lipsește de la Tonsai – ca să scoți cash trebuie să treci la Railay.
Iar acolo poți ajunge în mai multe feluri. Cel mai popular este „jungle trail”, un traseu de 10 minute care traversează jungla de la baza stâncii care desparte cele două plaje. Însă nu este chiar ușor, este un traseu de dificultate medie, care trebuie evitat noaptea. Stânca respectivă se poate ocoli și prin apă, însă doar de două ori pe zi, la reflux. Anul trecut am făcut filme complete cu ambele traversări. Mai nou, s-a deschis și un drum prin junglă care se strecoară printre munții din spate. Este un drum mult mai lejer, practic o potecă, însă e cam lung, durează 40 de minute.
Desigur, pentru leneși, există bineînțeles și bărci. Sunt niște barcagii în nordul plajei care te duc până la Railay, în 5 minute, contra 300 baht. Să mergi către Ao Nang este mai scump, costă 600 baht (pe barcă). Din cauza asta, atunci când pleci de la Tonsai, este mai eficient să-ți iei rucsacul în spate, să treci la Railay și să pleci de acolo, plătind doar 100 baht. În schimb, dacă vii din Ao Nang și vrei să oprești la Tonsai, tot 100 baht plătești, la fel ca pentru Railay.
E foarte mare păcat să vii până la Railay și să ratezi Tonsai. Majoritatea turiștilor habar nu au ce pierd. Mai ales că aici ies niște poze incredibile. Mie, anul ăsta a început să-mi placă mai mult Tonsai decâ Railay. Nici măcar nu am mai trecut zilnic la Railay, așa cum obișnuiam, am preferat să rămân la Tonsai. Sigur că nu e mare diferență și oricum cele două sate sunt la câteva minute distanță, unul de altul. Însă între aglomerația de la Railay și pustnicia de la Tonsai, am început să o prefer pe a doua.
Aici, un video lămuritor: https://www.facebook.com/cristian.lica/videos/2052486118555972
Text și fotografii: Cristian Lică
Autor al cărții Lumea în buzunar, Cristian Lică a călătorit în peste 100 de țări. A lucrat18 ani în advertising (multinațională/antreprenor); este curator și proprietar la „Romanian Kitsch Museum”.