Noi, românii, suntem peste tot. Dacă, Doamne ferește!, un cataroi care orbecăie prin univers cade undeva în mijlocul Pacificului, e udat din cap până-n picioare și un român. „Eram în trecere pe acolo”, parcă îl și văd cum se justifică politicos în fața camerelor de filmat ale televiziunilor din Tahiti.
26 octombrie 2016. Doi indivizi – subsemnatul și Cabral. După ce ne-am plecat capetele în fața/sub/lângă plafonul avionului ATR 72 al celor de la Bangkok Airways cu care am călătorit de la Bangkok la Trat (cam greu cu „prăjinile” în avioanele mici), iar eu am zis că mor până la hotel din cauza răului de mașină, ajungem într-un final la cazarea aleasă de mine, că „sunt mai specialist”. După ce se termina civilizația, mai mergeai 10 minute pe asfalt, apoi vreo 5 pe pietriș, iar ultimul kilometru era prin mocirla alimentată de reprizele zilnice de ploaie, din pădurea de cocotieri. Dacă ți se întâmpla ceva acolo, de abia după vreo două zile se zvonea prin insulă că ai murit. Asta înseamnă să fii specialist.
Ne facem comozi, suntem întâmpinați cu un pahar de suc de ananas și ne luăm camera în primire. Lăsăm bagajele frumos dezordonate, și, ca un gest reflex, fiecare o apucă pe calea lui către piscină. Cabrale tată, azi nu facem nimic! Bem o bere, citim ceva și ne relaxam. E timp de mâine să ducem la bun sfârșit toate misiunile care ne-au fost trasate*. De acord? De acord!
Era un banc la un moment dat: ce e o nanosecundă (10 la puterea minus 9)? Timpul scurs de când se face verde la semafor până te claxonează cel din spatele tău. Te-aș întreba ce poți face în 3 minute? Păi te așezi pe șezlong la piscină, vine băiatul cu două sticle „plânse” de bere, și vine un domn să te întrebe dacă „do you speak Romanian?”. Dacă trebuie, vorbim și română. „Cabrale, tu ești, mă?” Îți dai seama că începe o poveste interminabilă, vrute și nevrute, de zici că fusesem colegi de bancă dintr-a doua până într-a noua. Pe scurt, Oana și Andrei, doi simpatici fii ai capitalei noastre dragi, care își luau binemeritata porție de soare și mâncare bună, și cărora le-am căzut noi pe cap. Tot pe principiul… eram în trecere.
Unde e și ce e Koh Chang
Când am primit programul concursului* habar n-aveam încotro mergem. Koh (sau ko) înseamnă insulă, chang e elefant. Deci Koh Chang – Insula Elefantului. Deja aveam o informație neprețuită. Koh Chang este undeva în sud-estul Thailandei, spre granița cu Cambodgia. Este a treia insulă ca suprafață din Thailanda (după Phuket și Samui) și cea mai mare din partea de sud-est a țării. Până acum 20-30 de ani era un loc foarte puțin turistic. Primii backpackeri străini au venit pe insulă pe la milocul anilor ’70, cu bărci pescărești. Și de abia în ultimii 10 ani, locul a devenit cu adevărat turistic.
De altfel, faptul că insula nu e (încă) pregătită 100% pentru a-și întâmpina oaspeții, se vede și în calitatea drumurilor. Dacă de la aeroport până la ferry-boat (deci în zona continentală), asfaltul este impecabil, odată traversat dincolo sunt zone cu asfalt măcinat și câteva gropi. Dar nederanjant.
Insula este locuită aproape exclusiv în zona țărmului. Cred că peste 90% din unitățile de cazare sunt în vestul insulei, o arie mai vălurită. În est, relieful este mai puțin accidentat, iar lumea aproape că lipsește. Te poți deplasa cu scuterul, mașina închiriată sau taxiurile locale – mașini de teren cu benă în spate, care te duc din punctul A în punctul B la mica înțelegere.
Ce de văzut pe Koh Chang
Aici e genul acela de loc pentru toată lumea. Dacă nu ai chef într-o zi să ieși din resort, pur și simplu nu o faci. Te rumenești pe un șezlong cu o carte și un cocktail în mână, la prânz mănânci la o terasă pe plajă, două ore de somn și reiei ritualul după-amiaza. Ora de trosnit oase – masajul thailandez – vezi tu unde o strecori.
Am fost la Ban Kwan Chang Elefant Camp, unde am interacționat cu aceste minunate făpturi. Experiența în sine nu m-a impresionat. Poate si din cauza faptului că ne-a plouat de ne-a găsit…
Lângă „pădurea” elefanților este Khlong Chao Lueam, o cascadă de dimensiuni mai mici, la care ajungi cățărându-te pe niște bolovani și ținându-te de niște frânghii. Este un loc accesibil întregii familii. Nu trebuie să fii alpinist, nici pe departe.
Cea mai mare cascadă de pe insulă este Klong Phlu, un loc la care ajungi pe jos – aproximativ 10-15 minute, dupa ce ai parcat mașina. Taxa de intrare este de 100 baht (13 lei). Dacă nu mi-ar fi fost ude și gândurile din cauza ploii care cădea fără încetare, poate că făceam o baie în cascadă.
În sudul insulei îți recomand un mic sat pescăresc, Bang Bao, construit în jurul unui ponton pe care vei găsi o mulțime de prăvălii și bodeguțe modeste, care servesc tot ce mișcă prin mare – pește, calamari, creveți etc. Apropo, casele sunt cocoțate pe niște piloni care răsar din apă. Bang Bao a fost și punctul de pornire în expediția către insula Koh Mak.
Cum sunt plajele în Koh Chang
Dacă una dintre misiuni era să mergem pe o „white sand beach” (plaja cu nisip alb) și să facem un selfie cu un străin, imaginează-ți că nu ne trimiteau oamenii aia de nebuni acolo. Una se numește Lonely Beach, alta e Kai Be Beach, ș.a.m.d. Toate au în comun nisipul fin, deschis la culoare și o intrare lentă în mare. Avantaj pentru familiile cu copii. Ca să-ți faci idee, acesta este locul unde am stat două nopți, la Chivapuri Beach Resort, un hotel de 4 stele (58 euro pe noapte camera dublă). Loc în care Cabral a făcut filmările cu drona…
În loc de concluzii:
În Koh Chang mergi dacă vrei o săptămână de liniște. Există și viață de noapte – probabil mai intensă în vârf de sezon – dar nu acesta este dezideratul celor care călătoresc aici. În Koh Chang vii în primul rând pentru natură și pentru senzația de „altfel”. Un loc mai puțin atins de globalizare.
Locuri de cazare găsești începând de la câțiva euro pe noapte (poate că 10 euro ar fi un buget minim), în funcție de pretenții. Mâncare? La tot pasul. În fiecare sătuc este cineva care te îmbie la o frigăruie sau la un castron de noodles pe stradă. Prețurile încep de la 2 lei. La propriu, nu la figurat. Dacă ai bani, mergi la restaurant. Prețurile sunt comparabile cu cele din România, poate puțin mai mici. Îti recomand Kacha, chiar pe plajă.
*Experiența a făcut parte din concursul Thailand Race, organizat în 2016 de Autoritatea pentru Turism a Thailandei. Echipa României, compusă din Mihai și Cabral, a avut de bifat mai multe misiuni și provocări.
Text Mihai Jurca
Foto: Mihai Jurca, Cabral Ibacka, Tourism Authority of Thailand