Sunt la final de voiaj și preocupată de inevitabilul shopping de haine tradiționale, căci eu nu mă dau plecată până nu cumpăr (multe) țesături. Înduioşat de insistenţele mele folclorico-disperate, ghidul mă duce la complexul comercial The Old Siam Plaza – e complet non-turistic, n-are nimic din făloşenia şi fiţele unui mall occidental. Doar că acolo… mă simt gigantică. Umilită că nu există măsura mea la hainele tradiţionale; așa că, resemnată cu discriminare în privința dimensiunilor – oamenii ăştia sunt numai S şi XS, pe bune?! – mă aleg numai cu o fustă-pantalon din bumbac cu motive siameze străvechi. Însă ies de acolo cu retina arsă de milioanele de culori senzuale ale mătasii thailandeze. Atât de vii, atât de netemperate că sunt tentată să le categorisesc drept kitsch. Da’ de unde, ce kitsch… e rafinament şlefuit de secole.
Au thailandezii un soi de dispoziţie barocă, îşi permit să intepreteze legile esteticii combinând imposibil culorile: mov cu orange, roz cu galben, verde cu violet, turcoaz cu fucsia, auriu cu orice, peste orice, la orice oră. Ca pentru a sublinia eleganţa şi mişcarea. Nu prea văd alb, nici pasteluri suave sau semitonuri timide. Nu cred că le au pe paleta lor de culori.
Din a treia zi în Thailanda am priceput că garderoba mea eficient organizată pe negru-alb-bej e, vai!, mult prea neinspirat occidentală, şi n-am nici o şansă să mă integrez peisajului cu rigorile astea clasice. De câte ori programul impune o schimbare de ţinută, scormonesc prin bagaje după ceva culoare; păcat că n-am folosit pretextul ca să-mi fi cumpărat în fiecare zi câte ceva, din ce în ce mai agresiv colorat.
E Extremul Orient – aşa că, mai degrabă decât în stilul lor vestimentar, trebuie să te încadrezi în regimul de culoare al locurilor pe unde umbli. Ce naiba să cauţi aici în gri?! Aşa cum nu poţi merge în Grecia cu haine maron sau la New York în cămaşă havaiană multicoloră. N-ar fi rău ca ghidurile turistice să ofere şi un dress code cromatic; călătoarele ar aprecia asta. Eu una însă nu pot decât să le avertizez că au ajuns degeaba în Thailanda dacă nu şi-au cumpărat măcar o batistă, dacă nu un şal, de la Jim Thompson – legendarul american care în secolul trecuta a creat unui imperiu al mătăsii pervers de sublim şi de senzual. Dar asta e altă poveste…
Text și foto: Anca Ciuciulin