Din seria „Tot Pățitu`i Priceput”, am adunat mai jos câteva lucruri trăite și deprinse în voiajele din Regatul Siamului; poate vă vor fi de folos.
Avem furculision. Eu crezusem că în Thailanda, fiind în Asia, se folosesc doar bețișoarele la masă în loc de tacâmuri. Ei bine, prin 2010 după ce am exersat dinainte acasă preț de vreo trei săptămâni, aveam să descopăr la locurile faptelor că lângă boluri și farfurii sunt bine-mersi puse furculițe și linguri. Mai puțin cuțite, care sunt considerate în mod tradițional „arme” – de aia bucățile din farfurie vin deja tăiate mai mărunțel. Bețișoare? Mai rar sau doar dacă ceri tu. Și eu am cerut, că era păcat de atâta practică.
Pofta de bere în toiul zilei. Nu se vinde alcool la magazine gen 7 Eleven între orele 14:00 și 17:00. Dacă ne arde buza după ispita cu guler de spumă, să știți că trebuie să fim prevăzători și fie ne cumpărăm de dimineață, fie mergem la restaurant unde se poate bea la orice oră. Fie amânăm. Dar cine își dorește să renunțe, la +35 C? Întreb în numele unor prieteni.
Capcane rutiere. În Thailanda se circulă pe partea stângă a carosabilului, mașinile au volan pe dreapta. Trebuie să ne concentrăm când traversăm – reflexul nostru de european fiind de a ne uita întâi în stânga și apoi în dreapta. Durează 2-3 zile de adaptare, dar tot trebuie să fim cu ochii în patru când devenim temerari și trecem strada printre / pe lângă motociclete, tuk-tuk-uri, mașini, biciclete.
Bariera lingvistică. Este insurmontabilă – acolo unde interlocutorul nu rupe minimum de engleză sau unde nu poți folosi Google translate. Nu există nicio similitudine fonetică între română și thailandeză (deși se pare că la „cafea” pronunția e identică). Soluția? Zâmbetul și cele trei expresii universale esențiale: Salut, Mulțumesc, Te rog. Sawadee, Kop-khun, Karuna (sau Pord).
Cash de la bancomat. ATM-ul va percepe un comision fix, de vreo 220 Baht, la fiecare retragere, indiferent de sumă. Așa că ori scoatem sumă mai mare, ori mergem frumos la bancă unde, cu pașaportul la îndemână și puțintică răbdare dacă e coadă, retragem bine-mersi cât avem nevoie. Să zicem că unii dintre noi își vor plăti cu card cumpărăturile (dar numai peste o anumită sumă, parcă era 200 Baht), dar în provincii sunt zone unde fără cash nu prea ai cum.
„Desculț-înculț”. Vei fi invitat să te descalți la intrarea în temple sau alte locașuri de cultură, ca să nu mai vorbim de saloanele de masaj sau locuințele oamenilor – ba chiar și într-o farmacie din provinicie am văzut perechi de papuci pe trotuar, în fața ușii. Ne supunem așadar fără excepție la acest obicei – fie intrând desculți, fie purtând șosetele ținute în rucsac pentru acest scop. Iar când ne încălțăm înapoi, ne ștergem cu șervețele umede sau ne scoatem șosetele și le punem în punguță până la următoarea destinație ce presupune tălpi goale. (Notă: purtați încălțăminte care se scoate și se pune ușor: șlapi, balerini, pantofi slip-on, sandale cu velcro. E dificil să tot legi-dezlegi șireturi de câteva ori pe zi).
Card telefon. Să-i dea Bunul Buddha sănătate ăluia care a inventat eSIM, cardul virtual, căci s-a simplificat treaba cu accesul la net (care în Thailanda merge brici) și, implicit, cu comunicarea de pe mobil. Nu mai trebuie să stăm la coadă în aeroport să ne cumpăram cartela, să ne desfacă cineva telefonul, să o pună pe cea nouă, să facă setările necesare… O avem achitată și instalată de acasă, se activează printr-o simplă comandă în clipa în care avionul a pus roțile pe asfaltul aeroportului (că tot avem de așteptat debarcarea, așezați frumos pe scaune, nu-i așa?). Atâta doar să verificăm că telefonul nostru smart acceptă eSIM și apoi să alegem din oferta multora planul ce ne convine. Spre exemplu, eu folosesc de trei ani încoace AirAlo doar pentru date și îmi revine din ce în ce mai ieftin, prin fidelizare.
Text și fotografii: Anca Ciuciulin