Tăierea moțului, o ceremonie ritualică

Bărbieritul și rasul capului fac parte din arhiva culturală a multor popoare – inclusiv la noi, la creștinii ortodocși, unde o tăiere de moț se serbează și cu evlavie, și cu benchetuială laică.

La thailandezi, tunderea părului adunat în micul coc pe creștetul copiilor se numește Poi Sang Long, datează din Antichitate și implică ceremonii în etape, ce durează uneori chiar și trei zile. Băieți cu vârste de 5, 7, 9 sau 11 ani, împodobiți fastuos din cap până la tălpi, sunt rași pe creștet într-un act ritualic de bun augur, în timp ce călugări buddhiști intonează rugăciunile cuvenite. Uneori e vorba de un grup de copii, alteori de unul singur; în zonele rurale ceremonia este mai modestă; în schimb, familiile înstărite organizează ditamai spectacolul pentru odrasla proprie – așa cum veți vedea în fotografiile atașate, realizate în Ayutthaya.

În mod tradițional, este inclusă aici o întreagă panoplie de elemente funcționale și de decor, expuse pe o masă cu ofrande și flori: un mic altar, un piedestal de bun augur din frunze de lotus, brici și foarfece. Alături, un recipient pentru spălarea feței, o cochilie frumos decorată și două vase-pereche tradiționale; un ghem cu acel fir alb din bumbac care se leagă la mână numit Sai Sin, de care am mai povestit aici ; făină de tapioca, inele Noppakao – ce includ „cele 9 nestemate colorate ale prosperității”, frunze de bael (un soi de măr), un set de ofrande pentru călugări, adică mâncare și ceva de băut, plus bunătăți pentru invitați.

Iată câteva momente din acest ritual. În seara din ajun, călugării rostesc rugăciuni la casele copiilor unde se află nu doar părinții lor, ci și rudele, prietenii și vecinii. Se purcede apoi la raderea sprâncenelor și a părului din jurul colanului din bumbac alb pus pe capul copiilor, în timp ce toți cei prezenți se alătură incantațiilor; maestrul de ceremonii se asigură că totul a fost corect împlinit pentru a asigura puterea spirituală vizată de acest ritual. Nimic nu e improvizat, toate sunt rânduite după tipicul ancestral.

Seara se încheie cu ceva cântece interpretate de fanfară, cu sunete de gong și aclamații de bucurie din partea asistenței. După care copii se schimbă în hainele lor uzuale și probabil pică lați de oboseală, în timp ce adulții mai petrec o parte din noapte chefuind împreună.

În dimineața celei de-a doua zile are loc un alt ritual: băiatul îmbrăcat în alb stă cuminte în timp ce părul îi este împărțit în trei șuvițe. La capătul fiecăreia se leagă cu un fir de mătase un inel Noppakao și frunze de bael, apoi se pun pe păr o frunză argintie și o foiță de aur, răsucite pe un fel de coroniță din plante și plută.

Desigur, toată comunitatea asistă la eveniment și participă activ prin depunerea de ofrande și mâncarea dată de pomană.

Când călugării care oficiază consideră că a venit momentul optim, încărcat pozitiv și plin de cele mai bune auspicii, va suna un gong, iar părinții copilului vor invita „președintele” ceremoniei să taie cocul. Capul este udat și prima bucățică de păr este tăiată, apoi sunt invitați oaspeții să taie și ei un pic – după care personajul principal este lăsat pe mâna frizerului să termine treaba și dus apoi pe un scaun special unde i se spală capul cu apă sfințită. Cei prezenți vin să binecuvânteze copilul căruia i s-au pus frunzele de bael la urechea dreaptă.

La final, copilul trebuie să își schimbe hainele și să ofere amulete călugărilor înainte ca ceremonia Poi Sang Long să ia sfârșit, moment marcat de punerea șuvițelor tăiate pe bărcuțele numite krathong și lansate la apă curgătoare, ca o rugă finală pentru noroc, viitor luminos și bunăstare.