Cum poți afla dacă un loc este (încă) autentic sau este (deja) adaptat pentru o capcană turistică?
Am învățat să nu aștept mare lucru de la locuri trâmbițate ca fiind tradiționale; practic, dacă-s în circuitul turistic, mi-e clar că autenticitatea lasă de dorit. Dar nu m-am lăsat de vizitat astfel de locuri, ba chiar uneori dezvolt și câte o idee fixă de vreau acolo musai. Așa s-a întâmplat cu satul tribal Hmong Doi Pui din Chiang Mai, de pe muntele Doi Pui: am văzut o poză cu o grădină drăguț amenajată, aflată în munți, și m-a cucerit. Așa că am vizitat-o cu prima ocazie cu care am ajuns în Chiang Mai.
Pe scurt, despre triburi
De-a lungul timpului, în zonele muntoase ale Thailandei s-au așezat diferite grupuri etnice care au trăit mult și bine nederanjate de autorități. Alții au venit mai recent, fugind de conflicte și persecuții și căpătând statut de refugiați. În mod tradițional aceste sate erau situate la altitudini înalte, iar locuitorii lor se ocupau cu agricultura de subzistență. De asemenea, sătenii cultivau maci, așezările făcând parte din așa-numitul opium trail.
Statutul locuitorilor din aceste grupuri etnice este destul de controversat, mulți dintre ei neavând cetățenie thailandeză, deși unii fac parte din comunități care trăiesc în Thailanda de pe la 1800. Nu sunt văzuți cu ochi prea buni nici din pricina tipului de agricultură practicată, cea de tip „taie și arde”, care presupune desțelenirea și defrișarea unor suprafețe considerabile de pământ. Sunt priviți adesea ca fiind cei care distrug pădurile.
Grație unor proiecte guvernamentale recente, triburile din zonele muntoase ale Thailandei au găsit încetul cu încetul alte surse de venit. Mulți s-au reorientat către alt tip de culturi (de exemplu căpșune), alții au fost integrați în circuitul turistic. Anumite proiecte sunt intens dezbătute, cum este cazul satului femeilor Karen cu gâtul lung, sat care este adesea asemuit cu o grădină zoologică umană.
Altele sunt considerate un mare succes – cum se întâmplă cu plantațiile de cafea ale tribului Akha. De altfel, o oprire la una dintre cafenelele Akha Ama din Chiang Mai e de pus pe lista cu lucruri de făcut (încercați dark roast, îmi veți mulțumi după).
Etnicii Hmong din Thailanda
Formează a doua cea mai mare comunitate tribală după Karen, dar Hmong se întâlnesc și în Vietnam, Laos, ba chiar și în SUA. În Statele Unite ale Americii au ajuns ca refugiați după ce au participat la așa-numitul Secret War atunci când CIA a antrenat și pregătit soldați Hmong pentru a-i ajuta în luptele împotriva comuniștilor din Vietnam și Laos.
Deși nu-s cei mai numeroși dintre minoritățile din Thailanda, se pare că Hmong sunt cei mai bogați, dând dovadă de destul spirit antreprenorial. Sunt foarte pricepuți la a face textile din cânepă și stăpânesc foarte bine tehnica batik de vopsire a țesăturilor precum și talentul de a broda stofa. În cazul în care nu reușiți să ajungeți într-un sat Hmong, găsiți o secțiune dedicată materialelor textile specifice acestui grup etnic la Warorot Market (Kad Luang) din Chiang Mai.
Baan Doi Pui
Este probabil cel mai popular sat locuit de etnicii Hmong care poate fi vizitat de către turiști. Popularitatea este dată și de accesul ușor, căci așezarea se află la câțiva kilometri distanță de templul Wat Phra That Doi Suthep, cel mai vizitat obiectiv turistic din Chiang Mai. La Baan Doi Pui se poate ajunge cu transportul în comun luând un songthaew (acel pick-up roșu) de la Wat Phra That Doi Suthep sau din oraș. În Chiang Mai sunt și agenții care vând tururi, dar părerea mea este că dacă vreți să vedeți un sat de acest gen cu un tur organizat mai bine alegeți un sat mai îndepărtat, care nu vede așa mulți turiști, sau chiar un tur care să includă o noapte petrecută într-o asemenea așezare.
Desigur, majoritatea vizitatorilor ajung la Hmong Doi Pui cu mașina sau scuterul. Cum eu nu conduc și pe scuter nu m-am mai urcat din călătoria în Laos, am tocmit un șofer de songthaew pentru o zi. M-a costat 800 de baht și m-a dus la Wat Phra That Doi Suthep, satul tribal Hmong Doi Pui și „templul tunel” Wat Umong.
Câteva ore în sat
Am ajuns acolo cam albă la față și cu stomacul în gât, nefiind defel prietenă cu serpentinele. Norocul meu a fost aerul înviorător de munte și faptul că m-am pus imediat pe mers prin sat, înspre grădina despre care vorbeam la începutul articolului.
Locuitorii din Baan Doi Pui, asemenea celor din alte grupuri etnice care s-au așezat în zonele muntoase ale Thailandei, obișnuiau să cultive maci și să trăiască din comerțul cu opiu. O inițiativă regală numită The Royal Project, începută în anii ’60, a determinat localnicii să treacă la alte culturi cum ar fi căpșunele sau cafeaua. Din piața din sat se poate cumpăra inclusiv vin din căpșune alături de suvenire handmade și stofe țesute de femeile Hmong.
În satul tribal Hmong Dui Pui se află și un muzeu unde sunt expuse diferite unelte folosite la producerea opiului, iar în spatele muzeului se găsește o grădină micuță de maci păstrată atât ca simbol al îndeletnicirii cu care se ocupau sătenii în trecut, cât și pentru informarea turiștilor. Însă atracția principală este cealaltă grădină, cea terasată și frumos amenajată, cu flori care mai de care mai colorate.
Și aceasta este destul de mică, dar am întâlnit acolo grădinari care lucrau de zor la extinderea ei. Grădina, bine întreținută, este așezată într-un cadru natural de excepție, înconjurată de munți și de mult verde. Pentru un plus de pitoresc, în mijlocul grădinii se află și o cascadă. Recunosc, dacă n-aș fi avut șofer care mă aștepta, aș fi scos cartea din rucsac și aș fi citit acolo câteva ore, în aerul acela curat și răcoros atât de rar întâlnit în orașu-mi adoptiv, Bangkok.
Este satul tribal o capcană turistică?
Așa cum ziceam la începutul articolului, cred că dacă un loc este integrat în circuitul turistic cu greu poate fi numit autentic. Dar de la autenticitate 100% la capcană turistică sunt și niște „grade” intermediare că doar așa-i viața, nu doar alb și negru. Ei bine, așa văd eu Baan Doi Pui: undeva între obiectiv turistic și loc în care oamenii încă își duc viața lor firească de zi cu zi.
Întâi și-ntâi că n-a tras nimeni de mine pe acolo să cumpăr nimic, mă puteam plimba prin piață mult și bine și mă puteam uita la toate produsele expuse fără să mă înghesuie vreun negustor să cumpăr ceva. Și țineți cont că am fost acolo în noiembrie 2020, în plină pandemie, cu Thailanda având granițele închise și turiști străini inexistenți.
Apoi, casele lor încă sunt case, nu doar prăvălii sub acoperire. Au în sat templul lor, școala lor. Costumele tradiționale încă sunt purtate de acei săteni care aleg asta pentru că așa vor ei. Nu practică celebra politică de prețuri duale, adică un preț pentru străini și altul pentru localnici: atât intrarea la muzeu, cât și intrarea în grădină costă 10 baht, indiferent ce pașaport ai.
Satul tribal Hmong Doi Pui este în mod evident o așezare care se dezvoltă având potențialul turistic în minte, sunt deja câteva activități pentru turiști acolo: tras cu arcul sau închiriatul costumelor tradiționale pentru poze în schimbul a 50 de baht. De asemenea, în piață și pe la magazine sunt și destule chinezării de vânzare. Unde mai pui că au şi un soi de 7/11 în sat – iar ăla e semnul suprem că Baan Doi Pui nu-i doar un sătuc de la capătul lumii.
Dar nu este un loc în care să mă simt agasată ori un loc din care abia așteptam să plec. Ce mai încoace și-ncolo, dacă aș mai vizita Wat Phrathat Doi Suthep n-aș ezita să mai merg câțiva kilometri în plus pentru a vedea și satul tribal Hmong Doi Pui.
Text și foto: Cristina
CristinaFaceAventura