Kon Tho, sinonimul ospitalității seculare

Știți cănuțele alea smălțuite, legate cu lanț de câte o cișmea sau fântână din satul bunicilor? Să poată bea trecătorul fără să bată la poarta gospodarului. Nu erau asigurate contra furtului, ci ca să nu cadă pe jos, iar în mod sigur nu-și punea nimeni problema să nu bea unii după alții (deh, alte vremuri, non pandemice)…

Ei bine, am văzut în Thailanda echivalentul acestui soi de grijă comunitară: kon tho. Sunt vase mari din lut puse pe lângă poartă, pe câte o băncuță și pline cu apă curată; de cele mai multe ori conțin apă colectată din ploaie și au capac. Alături, câte un polonic din coajă de nucă de cocos. M-a înduioșat asocierea cu tradiția românească de a „da o cană cu apă celui însetat” dar, recunosc, n-am băut.

Pe vremuri, apa potabilă era gratis, pe toate drumurile, mai peste tot în Thailanda.

Oamenii așezau în fața caselor o oală mare din lut plină cu apă curată de ploaie, unii puneau și flori de iasomie pentru aromă. Trecătorii însetați erau drumeți, vecini, poștași, negustori ambulanți și puteau bea pe săturate, apoi stăteau o clipă la umbră… O practică ancestrală ce reflecta ospitalitatea și generozitatea tipic thailandeze, mai cu seamă când aerul nu era poluat, iar ploaia era principala sursă de apă potabilă. Nu existau nici apa de la robinet, nici dispozitive de purificare.

Majoritatea recipientelor folosite pentru depozitarea apei erau realizate din ceramică; unele erau atât de mari, încât erau construite chiar în locul amplasării căci mutatul lor era aproape imposibil. Aveau pereții groși, astfel încât apa se menținea rece – argila este poroasă și permite apei să se evapore încet, ceea ce îi reduce temperatura. Deși nu mai poate concura cu sistemele de răcire moderne, înțelepciunea practică a fost transmisă de-a lungul multor generații. Azi însă, obiceiul de a oferi apă potabilă a dispărut din societatea thailandeză, în principal din cauza preocupărilor pentru igienă și schimbării stilului de viață.

Apa de ploaie nu mai este demult sigură pentru consumul uman din cauza poluanților din aer și a recipientelor de apă greu de menținut curate; în plus, oamenii sunt reticenți în a bea din același vas și din aceeași cană cu alții. Așadar, când nu a mai existat dorința, a dispărut și oferta. Proprietarii nu au mai simțit nevoia să lase vase cu apă în fața porții, în schimb le țin în curte fie ca elemente strict decorative (în zonele urbane), fie încă funcționale, în așezările rurale îndepărtate, pentru consumul casnic al apei de ploaie pentru gătit, spălat, udat grădina.

Chiar dacă astăzi îți poți astâmpăra setea firească la orice 7 Eleven, vasele din lut rămân simboluri ale ospitalității din Regatul Siamului.