Satul Huai Pu Keng – pitit pe harta Thailandei în apropiere de Mae Hong Son, chiar lângă granița cu Myanmar – este ca o felie de timp și de spațiu unde bogata cultură tribală își păstrează rădăcinile seculare. Mai mult decât o atracție, este o rară experiență turistică.
Se ajunge în sat cu barca, plecând din Ban Huai Dua pe râul Pai; durează cam o oră, costă 800 baht cursa. Așezarea este compusă dintr-o uliță principală lungă de câteva sute de metri, tivită de case din lemn solid și de tarabe cu suveniruri pentru turiști, câteva alei secundare cu două-trei colibe din bambus, o școală sus pe deal și o bisericuță catolică în vale.
Locuitorii fac parte din etnia Kayan, numită și Padaung, sunt o minoritate etnică refugiată din calea războiului civil din estul Myanmarului, în anii 1980. Au ca element tradițional unic și specific inelele de alamă ce încă împodobesc gâturile femeilor.
De ce au început femeile Kayan din pădurile vechii Burma să poarte aceste podoabe metalice la gât, uneori și pe gambe? Poate ca protecție împotriva atacurilor tigrilor, deși studiile antropologice și declarațiile localnicilor converg către concluzia că este vorba de frumusețe, de un standard estetic și nu nepărat de un accesoriu funcțional. Tradiția cerea ca inelele să fie montate la gâtul fetelor începând de pe la 3-5 ani și apoi câte unul, pe măsură ce fetița crește; astfel de colane pot ajunge la 23-25 de inele. Azi, din cele 105 locuitoare, doar 12 mai poartă inelele la gât; cele în vârstă o fac pentru că așa au apucat, cele tinere – pentru că așa înțeleg să-și perpetueze tradiția.
Oficialii thailandezi au găsit o formulă oportună: în loc să includă tribul Kayan în taberele special amenajate pentru sutele de mii de alți refugiați din teritoriile vecine, i-au găzduit în sate nou construite, numite parcuri tematice, concepute ca enclave de conservare a zestrei culturale. Prezența crescândă a vizitatorilor a garantat pentru femei și familiile lor un venit constant (prin donații și cumpărarea de suveniruri), iar asta a însemnat perpetuarea unei tradiții care altfel ar fi dispărut până în secolul XXI.
Au fost îndemnați să își păstreze zestrea culturală – și au făcut-o.
