Nu, nu e vreun cufăr cu nestemate păzit de balauri fioroși, nici vreo lampă ce așteaptă să fie lustruită pentru a elibera duhul responsabil cu împlinirea dorințelor. Ci un mic altar dintr-un pavilion ce merită tot efortul de a ajunge acolo pentru a-l admira.
Peștera din Parcul Național Sam Roi Yot este unul dintre cele mai uimitoare repere naturale din Prachuap Khiri Khan, situată la o oră de mers cu mașina de la Hua Hin. Peștera este renumită atât pentru interioarele sale unde natura a creat decoruri carstice impresionante, cât mai ales emblematicul pavilion regal care, în perioada noiembrie – februarie, este scăldat într-un con de raze de o frumusețe ireală.
Cel mai important sfat pentru vizitatori: programați-vă excursia astfel încât să ajungeți acolo între orele 10 și 11, nu mai târziu de 11:30. Doar atunci lumina soarelui coboară direct peste pavilionul „Phra Thinang Khuha Kharuehat” îmbrăcându-l într-un auriu regal de neegalat.
Construit în 1890 în timpul domniei Regelui Rama al V-lea în, pavilionul rămâne una dintre cele mai fotografiate atracții ale peșterii.
Cum se ajunge la Peștera Phraya Nakhon? Sincer, e o aventură în sine. Vizitatorii pot alege să facă drumul pornind de pe plaja Laem Sala; puneți la socoteală o durată de minimum 30 de minute până la o oră, în funcție de ritm și nivelul de pregătire sportivă. Luați în calcul și că temperatura ridicată influențează performanțele, turiștii de peste 60 ani să se gândească bine dacă se încumetă. Traseul e cu urcuș și coborâș, include secțiuni abrupte prevăzute cu balustrade de frânghii pentru sprijin, așa că încălțămintea adecvată este esențială. Nu uitați sticla cu apă. Un acces alternativ este cu o ambarcațiune de la Bang Pu Beach la Laem Sala Beach: preț aproximativ 400 de baht per călătorie în bărci de max. șase pasageri. Atenție, acest serviciu poate fi indisponibil în timpul mareelor înalte sau a condițiilor meteo nefavorabile.
Ca în toate parcurile naționale din Thailanda, vizitatorii trebuie să plătească o taxă de intrare: străinii 200 baht pentru adulți, 100 baht pentru copii. Localnicii plătesc 40 baht pentru adulți și 20 baht pentru copii. Cu respectivele bilete puteți vizita și alte locuri din parcul național. Biletele pot fi achiziționate de la biroul administrativ al parcului, lângă care există parcare, restaurante și magazine de suveniruri.
Deschisă zilnic de la 8:00 până la 15:00, Peștera Phraya Nakhon este un obiectiv insistent recomandat (dacă tot ați ajuns în Hua Hin), mai ales pentru cei ce își rup câteva ore din programul obișnuit de plajă pentru această experiență rară!
Peștera Phraya Nakhon 📍 https://maps.app.goo.gl/9o8JXtUhUcwmajRg8
Credit: Hua Hin Today / https://www.facebook.com/huahintodaynews