Sunt locuri pe care le descoperi după ce mintea și-a făcut datoria și a căutat pe hartă, în timp ce alte locuri ți se așează direct în suflet – indiferent când ajungi la ele. Ayutthaya, cu templele sale dezgolite de gloria trecutului, face parte din a doua categorie. Aici, când soarele începe să coboare peste câmpiile din centrul Thailandei, are loc magia: ruinele vechi de secole se aprind într-o lumină caldă, aurie, iar întreaga citadelă (cu un mic efort de imaginație) pare să renască.
Printre ziduri măcinate și stupe încă semețe, timpul se dilată. Pașii ultimilor vizitatori pe cărările dintre temple sunt parcă mai rari, mai lenți, iar fiecare colț de cărămidă pare că poartă amprenta unei măreții eterne. Umbrele lungi dansează peste chipurile serene ale statuilor lui Buddha, învelite în pânzele de șofran și, dacă ciulești urechile, parcă auzi rumoarea difuză a vremurilor când Ayutthaya era un centru prosper al comerțului, al culturii și al spiritualității.
Un privilegiu aparte este să ajungi aici spre seară sau chiar să rămâi peste noapte. Majoritatea turiștilor aleg excursia de o zi din Bangkok; este la doar 80 de km. Autobuzul face o oră și un pic, trenul 30 de minute. Oamenii vizitează dimineața câteva temple, poate se amuză cu o ședință foto îmbrăcați în costume tradiționale, poate mănâncă la un mic restaurant local și apoi se întorc către agitata viață de noapte a metropolei. Dar adevărata magie se dezvăluie atunci când mulțimea se risipește, iar Ayutthaya respiră liniște și lumină. În tihna serii, orașul antic ți se arată în toată frumusețea lui, ca o întâlnire intimă cu istoria.
A privi soarele coborând peste temple este, desigur, o experiență vizuală magnifică. Mai mult însă, este ca o meditație intensă: cerul colorat generos în roz, violet și portocaliu ți se face cadou, ca un memento al întâlnirii dintre efemer și eternitate. Amurgul la tropice este scurt, intens, prețios. Iar când ultimele raze mângâie tandru pietrele vechi, iar orașul pare că respiră odată cu tine, știi că ai trăit un moment de grație.
De ce această pledoarie lirică pentru citadela ridicată în 1350, care a strălucit patru secole pe harta Siamului? Pentru a vă îndemna să lăsați pentru o oră alergătura spre localurile, barurile, cluburile și piața de noapte din oraș; să ascultați cu inima tăcerea templelor din Ayutthaya – care nu e doar un sit UNESCO de vizitat, ci o experiență profundă, unde istoria se transformă în poezie.