Dimineața devreme, înainte de răsărit, într-un șopron se aprinde o lumină. S-a trezit mama. Sau bunica, sau nora, sau sora cea mare. Ritualul matinal începe în liniște; o liniște relativă, punctată de strigătul păsării koel, cea care dă nemiloasa deșteptare în orice comunitate.
Femeia spală orezul. Taie verdețurile, le leagă mănunchiuri. Înșiră marfa pe sfoară sau pe bețe de bambus. Pregătește pastele de curry fix așa cum le face de zeci de ani, fără rețete scrise. Când orașul a deschis ochii și începe să se miște, taraba ei este deja aranjată în acel colț de piață destinată vânzătorilor și cumpărătorilor matinali.



În nordul Thailandei, piețele nu sunt obiective turistice.
Sunt parte esențială din viața cotidiană, al cărei ritm nu se poate imagina fără piața alimentară. Aici, cultura și tradiția nu sunt puse în vitrină. Sunt consumate, la propriu.
Legumele vin direct din grădină. Fructele sunt de sezon.
Mâncarea se gătește pentru oamenii care mănâncă acolo în fiecare zi, nu pentru fotografii.


Se aud voci cunoscute, glume scurte, negocieri rapide. Oamenii se știu între ei, iar piața în sine este o instituție vie – cu reguli, miresme, culori, zumzet.
Piețele au fost dintotdeauna centrul comunităților – mult înainte de restaurante, centre comerciale sau aplicații de livrare. Aici se cumpără micul dejun, se schimbă vești, se păstrează obiceiuri. Iar o plimbare printr-o piață locală nu este despre cumpărături. Este despre ritm și interacțiune.




Desigur, nu toate piețele sunt la fel. În orașe mari, precum Chiang Mai sau Chiang Rai, există piețe adaptate pentru vizitatori: curate, ordonate, ușor de parcurs. Sunt accesibile și comode.
Dar la o distanță mică, în locuri ca Phrae, Chiang Kham, Lampang, Nan sau în satele de pe malul Mekongului, piețele există dintr-un motiv simplu: oamenii locului să aibă unde vinde și de unde cumpăra. Într-o rutină zilnică, aceeași de zeci și zeci de ani. Aici guști Thailanda profundă.
Nu sunt inscripții în engleză. Nici tarabe dichisite estetic pentru turiști. Nu este grabă, alertă cu ochii pe ceas, agitație strict comercială pentru a bifa încă o destinație. Nu sunt trecute în pliantele agențiilor de travel, create pentru eficiență, viteză și confort.



Dacă îți dorești să explorezi nordul Thailandei, lasă-ți câteva zile – sau măcar ore – în afara programului bătut în cuie de agenția de turism. Vei vedea că aceste piețe sunt ușor de descoperit când te deplasezi pe cont propriu, cu opriri spontane. Către acest tip de experiență te îndemn: simplu, coerent, conștient, cu respect și curiozitate pentru autentic.
Uneori, cele mai clare momente dintr-o călătorie apar devreme, înainte ca ziua să înceapă cu adevărat.
Text și fotografii: Anca Ciuciulin